image
Sursa foto: jurnal.md

ASP explică de ce a anunțat o licitație de 500 de milioane de lei în plină pandemie

Agenția Servicii Publice a venit astăzi cu explicații după ce ieri, deputatul PAS Radu Marian a dezvăluit că, în plină criză pandemică, instituția a lansat o licitație-gigant în valoare de aproape 500 milioane lei pentru procurarea blanchetelor pentru acte.

Potrivit agenției, licitația a fost anunțată pentru a evita epuizarea stocului, în contextul în care procedurile durează timp de 6-12 luni

„Eventuala epuizare a stocurilor va duce inevitabil la imposibilitatea ASP, respectiv a statului, de a realiza funcțiile de bază ale instituției - prestarea serviciilor publice de confecționare și eliberare a actelor de identitate, permiselor de conducere și a înregistrării transportului auto”, se arată în comunicatul instituției.

ASP precizează, că în prezent, stocul de blanchete pentru pașapoarte constituie 230 de mii de unități, pentru buletine de identitate – 220 de mii.

Totodată, numărul cetățenilor cărora le-a expirat pașaportul este peste 1.000.000 de persoane. În același timp, până la finele anului, va expira termenul de valabilitate a încă peste 340 de mii de pașapoarte, peste 100 de mii de buletine de identitate, etc. Totodată, circa 45 de mii de copii au împlinit sau vor împlini vârsta de 16 ani în acest an.

Precizăm că deputatul Radu Marian a expediat un demers prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi și șefului ASP, Vladislav Zara, prin care le-a solicitat să stopeze această achiziție. De asemenea, a cerut SIS-ului să verifice această achiziție și să ofere informații cu privire la posibilele elemente de fraudă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: