image
Sursa foto: Profimedia Images

Italia relaxează restricțiile în șase regiuni, chiar dacă numărul deceselor zilnice rămâne ridicat

Restricțiile din Italia vor fi relaxate de luni în șase regiuni, a decis Ministerul Sănătății, chiar dacă numărul zilnic al deceselor la nivel național rămâne cu mult peste 400, transmite Digi24.

Numărul de noi infectări a scăzut cu 30% în ultimele cinci zile, comparativ cu aceeași perioadă a săptămânii trecute, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Italia are un sistem cu patru niveluri, codificat prin culori, pentru a calibra restricțiile în vigoare în cele 20 de regiuni ale sale.

O mare parte din nordul țării, cel mai afectat de epidemie, va ieși din zona roșie și va intra în cea portocalie, ceea ce înseamnă că restricțiile devin mai puțin severe. Insula Sardinia este singura regiune care trece de la portocaliu la roșu.

În urmă cu o lună, Sardinia era singura regiune în „zona albă”, adică viața de zi cu zi era aproape normală, însă infecțiile au crescut.

Potrivit ANSA, de luni Italia devine portocalie, cu doar 4 regiuni în zona roșie, inclusiv Sardinia. „Restricțiile și zonele roșii aduc primele rezultate, dar contextul este încă foarte complicat și trebuie să fim foarte precauți”, a spus ministrul sănătății, Roberto Speranza.

Prin urmare, Calabria, Lombardia, Emilia Romagna, Friuli Venezia Giulia, Piemont și Toscana se alătură regiunilor din zona portocalie: Abruzzo, Basilicata, Lazio, Liguria, Marche, Molise, Sicilia, Umbria, Veneto, provincia Bolzano și Trento. Magazinele se vor redeschide și este permisă vizitarea unui prieten o dată pe zi.

Cu toate acestea, 11,4 milioane de italieni rămân în zona roșie: cei care locuiesc în Campania, Puglia, Valle d'Aosta și Sardinia.

Sistemul de sănătate rămâne sub tensiune, iar unitățile de terapie intensivă sunt încă peste pragul critic. Decesele zilnice continuă să se acumuleze.

Potrivit Ministerului Sănătății, vineri s-au înregistrat 18.938 de noi cazuri față de 17.221 joi, respectiv 718 victime față de 487 joi.

Italia a înregistrat până acum 113.579 de decese legate de COVID, a doua cea mai mare rată din Europa după Marea Britanie și a șaptea din lume.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: