United ar fi de acord să-l cedeze pe Pogba cu o condiţie - în tranzacţie să fie inclus Lautaro Martinez. Atacantul argentinian a explodat în acest sezon din Serie A, în care a marcat 16 goluri în 23 de apariţii pentru Inter.

Jucătorului de 22 de ani a profitat de plecarea lui Mauro Icardi la PSG şi are un parteneriat excelent cu Romelu Lukaku, un jucător adus de milanezi tot de la United.Acum este în vizorul Barcelonei drept un posibil înlocuitor al lui Luis Suarez.

Gruparea engleză este dispusă să renunţe la Pogba, dar doar pentru preţul corect - cere 150 de milioane de euro, iar Lautaro Martinez, evaluat la peste 80 de milioane, ar reprezenta mai mult de jumătate din valoarea transferului.

În pofida zvonurilor, managerul lui United, Ole Gunnar Solskjaer, este convins că mijlocaşul francez va continua la diavolii roşii şi în 2020.

Real Madrid e şi ea interesată de transferul lui Pogba, pentru care l-ar ceda la schimb pe germanul Toni Kroos.

Paul Pogba a venit gratis la Juventus în 2012 şi vândut de italieni la United, în 2016, pentru 105 milioane de euro.

Mijlocașul în vârstă de 26 de ani a jucat doar opt meciuri în acest sezon pentru United, din cauza accidentărilor.