image
Sursa foto: gov.md

Maia Sandu, despre remanierile de la Guvern: „Asistăm la refacerea vechii prietenii dintre Dodon și Plahotniuc”

„Numirile la grămadă” operate ieri de Guvernul Chicu confirmă faptul că PD și PSRM au pus la cale de mai mult timp demiterea fostului Executiv, consideră fostul premier Maia Sandu.

„Numirile la grămadă reconfirmă faptul că democrații și socialiștii puneau la cale de multă vreme demiterea Guvernului Sandu, deoarece și corupții din PD, și corupții din PSRM s-au speriat de o justiție adevărată. Dar asta deja știam cu toții”, a comentat Maia Sandu.

„Asistăm la refacerea vechii prietenii dintre Dodon și Plahotniuc. Este evident pentru toți în slujba cui vor lucra cei mai mulți dintre acești oameni: în serviciul celor care s-au grăbit să dea jos Guvernul care le-a oprit schemele și a redistribuit banii din buget celor mai nevoiași. În serviciul celor pe care o justiție adevărată i-ar fi trimis direct la închisoare. Succes nu vă pot ura, dar vă promit că vă vom urmări cu atenție. Toată țara va fi cu ochii pe voi. Oamenii acestei țări merită un guvern mai bun decât atât”, a adăugat fostul premier.

Precizăm că Guvernul a aprobat ieri cererile de demisie depuse de secretarii de stat de la mai multe ministere. În locul acestora, la propunerea miniștrilor, au fost numite persoane noi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: