image
Sursa foto: newsweek.com

Republica Moldova se află în topul țărilor cu o rată înaltă de suicid, cu 25% mai mare decât media europeană

Republica Moldova se află în topul țărilor cu o rată înaltă de suicid. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează aproape zece mii de tentative de suicid anual, la o populaţie de trei milioane de locuitori. Este cu 25 la sută mai mare decât media europeană. De Ziua Mondială a prevenirii suicidului, psihologii atenționează că recurgerea le gesturi extreme nu este o soluție. Cei care au nevoie de sprijin pot apela la ”linia verde” și vor primi ajutor.

Anual, în Republica Moldova recurg la gesturi extreme în jur de 500 de persoane. ”Viața are prioritate, iar orice problemă își are soluția potrivită”, susține Liuba Ceban, fondatorul serviciului de prevenire a suicidului.

„Zilnic, la fiecare 40 de minute cineva, în Republica Moldova serios luptă cu gândul suicidului. La Linia Verde peste 6 mii de persoane au apelat și niciodată nu au fost un caz care să fie similar cu celălalt. Durerea se acumulează din traume, din dezamăgiri, din izolare. Nu vă izolați, încercați să dați șansa celor care vor să vă ajute, să o facă”, susține Liuba Ceban, fondatoare Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului – pentruviata.md.

Potrivit statisticilor, cei mai vulnerabili sunt vârstnicii, urmați de tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani. Și adolescenții sunt ușor influențați de gândurile negative și depresie, care pot duce la suicid, spun psihologii.

„Sunt foarte mulți copii acum, cărora le sunt plecați părinții peste hotare și sunt lăsați în voia sorții. Ei acum la vârsta aceasta au nevoie de afecțiune, de dragoste, de susținere, încurajare, și cu părere de rău ei simt că nu o au. oluția este că ar fi bine ca mama și tata să fie lângă ei, să îi susțină, dar așa cum nu sunt, această datorie le vin profesorilor”, afirmă psihologul Viorica Țurcan.

Din 2003, pe 10 septembrie este marcată Ziua mondială pentru prevenirea suicidului . Este ziua, în care oamenii din toată lumea se mobilizează să transmită un mesaj de grijă și susținere persoanelor care trec prin durere emoțională cumplită.

Noutăţile partenerilor

comentarii: