image
Sursa foto: jurnal.md

Adriana Bețișor, ex-procurorul cu cele mai rezonante dosare, bănuită că a cerut 50000 de euro de la un condamnat

Adriana Bețișor, fostă șef-adjunct la Procuratura Anticorupție și cea care a instrumentat mai multe dosare scandaloase, cel mai de rezonanță fiind al lui Vlad Filat, s-a pomenit acum de cealaltă parte a baricadei. Este ea acum anchetată de procurori, fiind bănuită de corupere pasivă.

„Un fost șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție a fost recunoscut și audiat de PCCOCS în calitate de bănuit de comiterea coruperii pasive în proporții deosebit de mari”, a anunțat Procuratura Generală în această dimineață.

Sursele Jurnal ne-au spus că este vorba despre Adriana Bețișor.

Potrivit materialelor, cazul a avut loc în anul 2018, când bănuitul, activând în calitate de procuror, ar fi pretins de la un condamnat 50 mii euro.

„În schimbul acestei sume, procurorul urma să-i recalifice acțiunile și să-și retragă acuzațiile în dosarul aflat atunci pe rol la Curtea de Apel Chișinău în care acesta fusese condamnat la 12 ani închisoare pentru tentativă de delapidare a averii străine și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari. Suma ar fi fost transmisă procurorului într-un local din capitală de către concubina condamnatului”, mai precizează PG.

În rezultat, după ce a luat banii, procurorul a formulat și înaintat la Curtea de Apel Chișinău susțineri verbale contrare propriei poziții susținute anterior în prima instanță și contrar poziției procurorului care a susținut acuzarea la Curtea de Apel Chișinău, renunțând la acuzațiile inițiale și solicitând eliberarea condamnatului din arest. Aceste circumstanțe au fost luate ca bază la adoptarea deciziei instanței de apel și au permis procurorului să-și „onoreze” promisiunea în schimbul banilor extorcați.

Fiind audiat de procurori, Bețișor nu-și recunoaște vina. La această etapă este cercetată în libertate, asupra măsurii preventive urmând să se decidă după înaintarea învinuirii.

Urmărirea penală este efectuată de către PCCOCS de comun cu Serviciul de Informații și Securitate.

Adriana Beţişor a venit la Procuratura Anticorupție în 2011, fără vreun examen de admitere, fiind admisă în baza notelor din atestatul de absolvire al Institutului Naţional al Justiţiei.

În niciun an, Beţişor gestiona deja mai multor dosare de rezonanţă. Ea a condus grupul de procurori care au efectuat percheziţii în oficiile unor firme din reţeaua omului de afaceri Veaceslav Platon. Un an mai târziu, tot ei i-a fost încredinţat dosarul intentat omului de afaceri Leonid Volneanschi, patronul firmelor care gestionează businessul „Elat” din Chişinău. În mai 2013, Volneanschi a fost adus la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) pentru audieri, dosarul fiind iniţiat pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari. În decembrie 2013, cauza a fost încetată, din lipsa infracţiunii.

De asemenea, cele mai importante dosare privind frauda bancară i-au revenit tot Adrianei Bețișor.

Beţişor a reprezentant acuzarea de stat în dosarul Filat, în care deputatul şi fostul premier a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Tot ea a gestionat și un dosar pe numele președintelui Partidului „Șor”, Ilan Șor, iar recent judecătorii au dispus un mandat de arestare pe numele acestuia și dare în căutare, într-un alt dosar.

Adriana Beţişor a gestionat şi dosarul „Caravita”, firmă afiliată lui Filat prin intermediul lui Ion Rusu, cumnatul şi naşul său. În noiembrie 2015, într-un dosar care, la fel, s-a desfăşurat cu uşile închise, Rusu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, decizie menținută și de Curtea de Apel.

Pe 20 decembrie 2017, la vârsta de 31 de ani, Adriana Bețișor a fost numită șefă adjunctă la Procuratura Anticorupție, iar pe 2 mai 2019, a ajuns să dețină funcția de șefă interimară la Procuratura Anticorupție, după demisia lui Viorel Morari.

În august 2019, aceasta a depus cerere de eliberare din organele procuraturii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: