image
Sursa foto: moldova.org

Președintele raionului Strășeni, care și-a atribuit premii bănești, riscă să fie demis

Pe numele președintelui raionului Strășeni a fost emis un act de contestare de către Autoritatea Națională de Integritate (ANI).

Asta după ce în spațiul public au apărut informații că acesta alături de vicepreședinți și majoritatea funcționarilor publici din raionului Strășeni au beneficiat de premii bănești în valoare totală de circa 100 de mii de lei.

Potrivit inspectorului de integritate, acesta a emis în total șase acte administrative pentru luarea deciziilor în favoarea sa.

„Pe cinci acte și-a semnat concedii de odihnă, iar într-o altă dispoziție, care a ajuns și în spațiul public, și-a acordat un premiu unic cu ocazia Hramului orașului, în mărime de un salariu”, a constatat ANI.

De cealaltă parte, președintele de raion, reprezentat de un avocat, a declarat că acțiunile/faptele reclamate nu cad sub incidența regimului juridic al conflictului de interese, nefiind stabilite careva semne vizibile ale interesului personal, or, „în situația descrisă/declarată în semnarea actelor administrative contestate de Autoritate, Președintele raionului s-a ghidat și a executat prevederile imperative ale Codului Muncii și a cadrului legal conex legii, de pe urma/urmează să beneficieze inclusiv personal în calitate de salariat, or Președintele raionului de rând cu ceilalți salariați se bucură/beneficiază de aceleași drepturi, fără careva excepții”.

Totuși, Inspectorul de integritate a precizat că președintele raionului a încălcat legislația în vigoare prin faptul că nu a declarat în termen, nu a soluționat conflictele de interese reale în care s-a aflat și a emis/semnat mai multe acte în privința sa.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, președintele raionului riscă să fie demis din funcție și să nu mai poată deține o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani, urmând să fie inclus și în Registrul Interdicțiilor.

Președintele de raion a contestat actul emis de ANI în instanța de contencios administrativ.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: