image
Sursa foto: Jurnal.md

Un bloc de la Buiucani, plasat în izolare, după ce mai mulți locatari au fost diagnosticați cu Covid-19

Un bloc de locuit de pe strada Alba Iulia 12 din sectorul Buiucani al capitalei, a fost plasat în regim de izolare, după ce mai multe persoane au fost infectate cu Covid-19. Este vorba de un fost cămin, care are grupuri sanitare comune și bucătării.

Despre aceasta a anunțat pretorul sectorului Buiucani Vadim Brânzaniuc în cadrul sedinței serviciilor primăriei.

„Este vorba despre un cămin cu grupuri sanitare și bucătării comune. Vineri, în bloc erau înregistrate cel puțin trei cazuri confirmate de coronavirus”, a precizat Brânzaniuc.

Începând de sâmbătă în preajma blocului locativ sunt antrenate două echipaje de poliție, iar afară au voie să iasă doar câte un membru din familie pentru a procura strictul necesar.

„Am instituit un se de măsuri, și permitem doar unui membru matur din familie să iasă pentru o perioadă nu mai mare de 30 de minute pentru a achiziționa produsele de strictă necesitate, alimente, medicamente. Totodată am discutat cu administrația magazinelor din preajma blocului, ca în baza declarației că blocul este în regim de carantină, locatarii să aibă acces prioritar în magazine pentru a nu pierde timpul”, a declarat Brânzaniuc.

Din numărul total confirmate pe republică, 260 sunt din municipiul Chișinău. Sub supraveghere de către asistența primară sunt peste 13 mii de persoane.

Noutăţile partenerilor

comentarii: