image
Sursa foto: magistrat.md

ANI cere confiscarea a 3 milioane de lei de la un judecător implicat anterior într-un accident soldat cu moartea unei tinere

Judecătorul Denis Guzun, care provine dintr-o dinastie de magistrați, cunoscut opiniei publice după ce în 2009 a fost implicat într-un accident de mașină, în urma căruia a decedat o tânără, riscă să rămână fără circa 3 milioane de lei. Asta după ce Autoritatea Națională de Integritate a constatat că acesta deține o avere nejustificată. Este vorba despre cea mai mare sumă identificată de către ANI de la începutul activității instituției.

La 17 mai 2021, ANI a încheiat procedura de control a averii pe numele lui Denis Guzun, de la Judecătoria Chișinău. În cadrul procedurii de control, inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale, care cade sub incidența legislației actuale și reprezintă cea mai mare sumă identificată de către ANI, în mărime totală de aproximativ 3 milioane de lei. Suma depășește de 23,7 ori plafonul admis de lege, mai exact 20 de salarii lunare pe economie.

Această diferență substanțială a fost stabilită pentru anul 2018, când judecătorul a achiziționat șapte bunuri mobile și imobile în capitală, în valoare totală de peste 3 milioane de lei, inclusiv două locații nelocative din sectorul Buiucani al Chișinăului, casă de locuit cu teren aferent și o construcție accesorie, teren pentru construcții și încă un autoturism de model BMW X5.

Inspectorul de integritate a stabilit că toate aceste bunuri au un caracter nejustificat, fapt pentru care ANI a dispus confiscarea averii în valoare totală de aproximativ 3 milioane de lei.

Totodată, s-a stabilit o diferență vădită, în mărime de peste 191 de mii de lei, sumă care depășește semnificativ valoarea plafonată de 6 salarii medii lunare obținute de subiect în perioada de declarare. Această sumă a fost generată de procurarea unui autoturism de model Mercedes Benz ML 250 Blue Tec, la preț de circa 576 de mii de lei. Deoarece suma a fost stabilită în baza precedentei legi, aceasta nu poate confiscată.

Suplimentar, după examinarea declarațiilor de avere și interese personale depuse de judecător în perioada 2016-2019, au fost stabilite aspecte și de ordin penal. Astfel, acesta nu a declarat venitul în mărime de circa 1 milion 246 de mii de lei, înregistrat în anul 2018, sub formă de depuneri în numerar pe un cont bancar deschis pe numele său și câte două bunuri imobile - un teren aferent și o construcție accesorie, situate în Chișinău și raionul Criuleni, pe care le-a dobândit în anii 2008 și 2018.

La fel, subiectul a inclus date false și eronate despre cadourile bănești în mărime de 2 milioane 200 de mii de lei și 192 de mii de lei, dar și mijloace financiare păstrate sub formă de economii, în cuantum de aproximativ 113 mii de euro. Deoarece aceste încălcări au caracter penal, inspectorul de integritate a sesizat Procuratura Generală pentru inițierea unei cauze penale sub aspectul falsului în declarații.

Denis Guzun urmează a fi destituit din funcția pe care o deține, în cazul în care averea acestuia a fost constatată, în totalitate sau în parte, ca fiind nejustificată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Totodată, acesta riscă să nu mai dețină o funcție de demnitate publică timp de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

Amintim că Denis Guzun este fiul magistraților Ion și Maria Guzun și a fost numit judecător la Judecătoria Chișinău în 2019.

Acesta a fost implicat, pe când avea 21 de ani, într-un accident de mașină, în urma căruia a decedat o tânără de 29 de ani. Deși experții au constatat că impactul putea fi evitat dacă Guzun nu ar fi depășit limita de viteză, acesta a fost absolvit de pedeapsă de procurorii din Strășeni și judecătorul Ghenadie Morozan. Victima a fost găsită vinovată, iar Procuratura Strășeni a dispus încetarea procesului penal.

La 13 martie 2010, procurorul general adjunct, Andrei Pântea, a anulat ordonanța procurorilor din Strășeni și a dispus reluarea urmăririi penale. Decizia lui Pântea a fost menținută și de procurorul general din perioada respectivă, Valeriu Zubco. Însă la 24 mai 2010, Ghenadie Morozan, în acea perioadă judecător de instrucție în sectorul Râșcani al capitalei, a anulat, la solicitarea apărătorului lui Denis Guzun, ordonanțele semnate de Pântea și Zubco. În mai puțin de o lună, procurorul Nicu Șendrea a emis o nouă ordonanță de încetare a urmăririi penale.

Amintim că, în 2010, Ion Guzun era judecător la Curtea de Apel Bender, iar Maria Guzun - la Curtea de Apel Chișinău. În 2014, Ion Guzun a fost promovat la Curtea Supremă de Justiție.

De-a lungul anilor, dinastia de judecători Guzun a fost subiectul investigațiilor jurnalistice, în care s-a arătat că averile deținute de familia respectivă nu s-ar încadra în limitele veniturilor legale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: