image
Sursa foto: Profimedia

Real Madrid este pregătită pentru refuzul lui Kylian Mbappe! Cele trei alternative de lux găsite de Florentino Perez

Kylian Mbappe (23 de ani) încă oscilează între PSG și Real Madrid, echipe care i-au făcut mai multe oferte în ultimele luni. Campionul mondial urmează să anunțe decizia legată de viitorul său duminică la 12, ora României, conform cotidianului francez L'Equipe. Până atunci, Real Madrid ar avea deja planul făcut în cazul unei hotărâri surprinzătoare a lui Mbappe de a nu da curs ofertei din capitala Spaniei.

Conform El Nacional, Florentino Perez (75 de ani) a pregătit trei alternative pentru transferul lui Mbappe. Președintele lui Real Madrid este determinat să aducă un superstar în atac la vară, iar dacă nu va reuși să-l ia pe francez, are în minte alți trei atacanți de top.

Prima opțiune a lui Perez este Robert Lewandowski (33 de ani), fotbalist care a recunoscut că și-ar dori să plece de la Bayern la finalul sezonului actual. Aici, campioana Spaniei are concurență chiar din partea eternei rivale, Barcelona, care se află în pole-position în cursa pentru semnătura polonezului.

A doua variantă este Cristopher Nkunku (24 de ani), desemnat recent cel mai bun jucător din Bundesliga, în ediția actuală. Potrivit aceleiași surse, RB Leipzig cere 100 de milioane de euro în schimbul atacantului care a înregistrat 34 de goluri și 20 de assisturi în acest sezon.

Alternativa finală a lui Perez este Mohamed Salah (29 de ani), fotbalist a cărei semnătură este ceva mai dificil de obținut față de cea a lui Lewandowski sau a lui Nkunku.

Asta deoarece, deși egipteanul încă se află în negocieri cu Liverpool pentru prelungirea contractului, cel mai probabil cele două părți vor ajunge la o înțelegere, după luni întregi de discuții.

Kylian Mbappe, între Real Madrid și PSG

Contractul pe care i l-a propus Real Madrid lui Kylian Mbappe:

5 ani durată

100 de milioane bonus la semnătură

25 de milioane salariu net anual

60% din drepturile de imagine și publicitate

Contractul pe care i l-a propus PSG lui Kylian Mbappe:

putere de decizie în schimbarea antrenorilor

putere de decizie în privința transferurilor

salariu anual de 60 de milioane de euro net

durată de doi ani, plus opțiune pentru încă unul, în ideea de a-i oferi flexibilitate cu privire la viitor

120 de milioane bonus la semnătură

100% din drepturile de imagine și publicitate

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: