Departamentul de Justiţie al SUA îi acuză pe paraguayanul Nicolas Leoz, fost preşedinte al confederaţiei sud-americane, Conmebol, şi pe Ricardo Teixeira, fost preşediunte al federaţiei braziliene de fotbal, CBF, şi fost ginere al lui Joao Havelange, preşedinte al FIFA între 1974 şi 1998. O a treia persoană din America de Sud, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a fost de asemenea pusă sub acuzare.

Aceştia au primit mită pentru a vota în favoarea Qatarului ca gazdă a CM-2022.

Potrivit anchetatorilor, Jack Warner din Trinidad-Tobago, fost vicepreşedinte al FIFA, şi Rafael Salguero din Guatemala, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA, au primit mită pentru a vota în favoarea Rusiei ca gazdă a celei mai importante competiţii fotbalistice, în 2018.

Dintre aceştia, Leoz a decedat anul trecut, în arest, în Paraguay, el luptându-se împotriva extrădării în SUA. Teixeira a fost suspendat pe viaţă de FIFA, pentru că a primit mită în legătură cu acordarea drepturilor de marketing pentru competiţii internaţionale de fotbal, între 2006 şi 2012.

Atât Teixeira, cât şi Warner, care a fost de asemenea suspendat pe viaţă din fotbal, au evitat extrădarea în SUA. Slaguero, şi el suspendat anul trecut, a recunoscut acuzaţiile de corupţie.

Foşti conducători executivi ai gigantului american de televiziune 21st Century Fox au fost, de asemenea, acuzaţi în rechizitoriu de efectuarea de plăţi către oficiali din America de Sud pentru obţinerea drepturilor de difuzare.

"Luarea de mită în fotbalul internaţional a fost o practică profundă şi cunoscută de zeci de ani. FBI investighează legăturile ilicite şi acordurile ascunse din infrastructura evenimentelor de fotbal, locurior de desfăşurare şi contractelor de marketing. Primele acuzaţii publice datează din 2015. Acest lucru ar trebui să le arate tuturor celor care mai speră să obţină milioane din corupţie că îi vom găsi", a declarat William Sweeney, directorul adjunct al FBI.

Rusia şi Qatar au fost alese ca gazde ale CM în 2010 de Comitetul Executiv al FIFA.