image
Sursa foto: socialistii.md

Protest PSRM la Cahul, fără simbolica de partid: „Avem nevoie de alegeri anticipate”

Partidul Socialiștilor anunță că a organizat, astăzi, la Cahul, o acțiune pașnică de protest, „fără simbolica de partid”, împotriva politicilor actualei guvernări. La manifestație au participat deputați și activiști ai PSRM, precum și locuitori din raioanele Cahul, Comrat, Vulcănești, Leova și Cantemir.

„Participanții la protest s-au exprimat împotriva acțiunilor partidului PAS, care a preluat toată puterea în țară și a subordonat politic structurile de forță, Procuratura Generală și sistemul judiciar. În perioada actualei guvernări, tarifele la resursele energetice au crescut de mai multe ori, brusc s-au majorat prețurile la produsele alimentare, iar acest lucru îi face pe majoritatea cetățenilor să îndure frig și foame. Oamenii s-au pronunțat împotriva creșterilor necontrolate a prețurilor, împotriva dictaturii PAS, împotriva fărădelegilor și au cerut demisia președintelui Maia Sandu și a Guvernului Gavrilița”, anunță PSRM într-un comunicat de presă.

Potrivit formațiunii, participanții la protest au spus că acest lucru nu poate continua: “Avem nevoie de alegeri anticipate. Această luptă nu va fi ușoară, dar nu avem o altă alegere”, mai anunță socialiștii.

Noutăţile partenerilor

comentarii: