image
Sursa foto: Lorenzo Ambrosino

Jurnalul de front al unui moldovean din Legiunea Internațională a Ucrainei

Andrei a plecat să lupte în Ucraina în primele zile ale invaziei rusești, după ce, la 27 februarie, președintele Volodimir Zelenski a anunțat înființarea unei legiuni internaționale, pe bază de voluntariat, pentru a oferi sprijin armatei ucrainene în războiul cu Rusia. Peste o lună după aceasta, potrivit caporalului norvegian Damien Magrou, purtătorul de cuvânt al acestei structuri, care locuiește la Kiev, legiunea reunea deja 20 de mii de voluntari din 52 de țări, printre care și R. Moldova. Din motive de securitate, numele și numărul luptătorilor dintr-un stat sau altul nu se fac publice. Prin urmare, Andrei nu este numele adevărat al eroului nostru.

Săptămâna trecută, acesta a relatat zilnic pentru Jurnal.md despre situația din prima linie a frontului, la care participă Legiunea Internațională din Ucraina.

Discuțiile noastre cu luptătorul moldovean au avut loc la diferite ore, iar uneori am reușit să facem legătura cu el numai pe timp de noapte. Din păcate, Andrei nu a putut să ne comunice în ce localități se află, pentru a evita scurgerea de informații.

Luni, 11 aprilie. „Vin în misiune și unii copii care nu știu să lupte, nici nu ne ascultă”

„Am fost toată ziua la Kiev și ne-am pregătit pentru mâine. Am primit armele necesare, am fost la poligon și am mai făcut niște antrenamente. Mâine dimineață, trebuie să plecăm la lupte în alt oraș. Nu știu unde vom merge, pentru că nu ni se spune până în ultimul moment, ca să nu se scurgă informația. Există și motive pentru aceasta, căci există tot felul de oameni. Mulți dintre noi au lucrat în trecut în poliție sau în armată, în diferite țări, și acum au venit să mai învețe ceva nou din practica militară. Eu, la fel ca și majoritatea luptătorilor din Legiune, am pregătire militară, dar aici nimeresc și oameni fără experiență. Au fost câțiva, care-s tineri și n-au minte. În prima misiune, au mers niște copii, care au hotărât să lupte, dar nici nu știau nimic, nici nu voiau să știe, nici pe noi nu ne ascultau. După aceasta, i-am fugărit. Doi dintre ei, un azer și un ucrainean, s-au dus acasă, iar altul, moldovean, parcă a prins puțin la minte și a aderat la un alt grup care luptă în linia a doua.

Ucrainenii din Legiune sunt cei care își au domiciliul în America, Israel sau alte țări. Ei și-au lăsat lucrul și familile și au venit să-și apere țara în care s-au născut. Dar avem și nemți, polonezi, cehi, lituanieni, americani, englezi, francezi, portughezi și multe alte naționalități.

Nu ne ocupăm cu altceva decât să distrugem inamicul, să eliberăm și să controlăm orașele și să le apărăm de ruși. Dintre noi, n-a murit nimeni până acum, pentru că grupul nostru este cel mai efectiv. Am înțeles se pregătesc deja să ne decoreze.”

Marți, 12 aprilie. „Îi împușc de la distanță și din ei nu mai rămâne nimic”

„Ne-am trezit la patru dimineața și pe la cinci și jumătate am urcat în microbuze și ne-am pornit. Am luat cu noi lucrurile personale și armamentul de care avem nevoie. Nu folosim tancurile, căci ele sunt pe poziții. Ne-au spus unde plecăm doar când am intrat în transport, dar nu am dreptul să divulg această informație. Pot să vă spun doar că am mers toată ziua, într-o coloană mare, spre sud, dar nu spre hotarul R. Moldova. Pe drum, ne uitam cu toții câte sorți a stricat și câte case a distrus războiul ăsta. La un moment dat am ațipit. Ne deplasam prin localități eliberate și pe drum nu ne-am întâlnit cu ruși, doar cu oameni care ne serveau cu ceai, cafea și alte bunătăți. Peste tot am fost întâmpinați frumos. Ne-am bucurat mult, când am aflat că infanteria marină a Ucrainei a rupt încercuirea și s-a unit cu detașamentul „Azov”. În sfârșit, am ajuns aici pe la zece seara.

Nu știu câți soldați ruși am ucis. Înțelegeți, eu am folosit în luptă rachete antitanc NLAW, care atunci când trăsnesc ținta, acolo arde tot. Ard și oasele, și craniile, și șenilele, și tot armamentul lor se topește. Acolo e o temperatură nebună! Nici n-am discutat cu vreun soldat rus, pentru că n-am ce să discut cu dânșii. Îi împușc de la distanță și din ei nu mai rămâne nimic. Cel care împușcă primul acela trăiește.

Dacă în primele zile toți prizonierii ruși spuneau una și aceeași minciună, că nu știau pentru ce au fost trimiși în Ucraina, acum, după 47 de zile de război, povestea asta nu mai merge. Sincer să fiu, încă nu am văzut vreun om normal și cinstit, care a fost adus cu forța încoace. Vă asigur că rușii știau la ce vin în Ucraina.”

Miercuri, 13 aprilie. „Cu tot cu depozitul de la Cobasna, Transnistria e prea slabă ca să bombardeze Ucraina”.

„Stăm toată ziua pe poziție, dar plouă și nu ai ce face. Nici rușii nu pot înainta. Ca să ataci, trebuie să știi ce anume vrei să bombardezi, dar, din cauza ploii, dronele nu pot zbura, nici tancurile nu pot merge. Ne mai deplasăm încolo, încoace, dar foarte atent, ca să nu stea pe undeva lunetiștii.

Suntem două schimburi și ne ducem pe rând la masă. Mâncarea ne-o fac oamenii simpli. Azi dimineață, am mâncat orez cu carne de porc și niște murături. La prânz, ne-au hrănit cu borș de casă, cartofi scăzuți cu carne, murături, dar și carne afumată cu cașcaval. Seara, ne-au dat sarmale cu carne și niște pateuri cu dulceață. Bucătarii sunt voluntari care țin mult la țara lor, dar oricum sunt aleși. Nu este primit oricine, ca să nu dea de gol locul în care ne aflăm.

Eu vorbesc aici în limba rusă. Avem și traducători din engleză, franceză, spaniolă, căci printre noi sunt și luptători din Peru și Mexic – oameni care au ură contra Moscovei, care zic că s-au săturat să fie amenințați cu războaie, cu urgie, cu arme nucleare... Dar eu comunic mai mult cu românii, ucrainenii, belarușii, lituanienii, azerii, pentru că, în afară de rusă și română, nu știu alte limbi. Da, avem și batalioane de belaruși, care sunt mai mulți decât moldoveni și americani. Ei spun că vor lupta mai întâi pentru eliberarea Ucrainei și apoi pentru eliberarea Belarusului. Ruși nu avem, dar am înțeles că cei care s-au predat ucrainenilor au format un detașament, din care acum o săptămână făceau parte 300 de oameni. Ei luptă separat, nu știu câtă încredere putem avea în ei.

De ce rușii nu atacă Odesa se întreabă mulți. Pentru a ataca acest oraș, în primul rând ai nevoie de invazie terestră nu numai din Transnistria, de pildă, dar și din partea Nikolaevului. Slavă Domnului, Nikolaevul se ține - armata ucraineană a ajuns sub Herson deja. Iar din Transnistria, oricâți oameni ar strânge ei, nu vor avea putere să ajungă până la Odesa și să cucerescă orașul. Ca să debarce pe țărm dinspre mare, ei trebuie să treacă prin niște focuri uriașe și e slabă nădejdea să ajungă întregi. Nici crucișătorul „Moskva”, care a luat foc nu departe de Odesa, după ce în el au nimerit două rachete Neptun, nu putea înainta pe Marea Neagră.

Cu tot cu depozitul de la Cobasna, Transnistria e prea slabă ca să bombardeze Ucraina. Timp de cel mult 12 ore, ea poate fi nimicită total. Se presupune că Rusia ar putea folosi aeroportul din Tiraspol, pentru a aduce trupe noi, dar nu vor putea ajunge acolo, pentru că noi avem sisteme antiaeriene S-300 din Slovacia.

Armata rusă e puternică, e tare. Ea se crede a doua armată din lume, dar dacă vor aduce soldați noi, o să urmeze și ei soarta celor aproape 20 de mii de morți.”

Joi, 14 aprilie. „Tancurile pur și simplu se îngroapă în cernoziomul ud”

„După ce-am luat dejunul, am mers în recunoaștere. Plouă în continuare și nu putem lupta aici. Tancurile pur și simplu se îngroapă în cernoziomul ud, de aceea mâine vom pleca în altă parte. De data aceasta, cred că drumul va dura doar vreo două ore.

Acolo unde vom ajunge, trebuie să eliberăm un sat, în care armata rusă e destul de numeroasă. Pregătindu-ne armele, am făcut planul pentru atac. Mai așteptăm un grup, care abia s-a pornit.

Toți sunt indignați de faptul că…”

Aici apelul s-a închis și Andrei nu ne-a mai răspuns la telefon în acea zi.

Vineri, 15 aprilie. „M-am gândit atunci la mama, la copiii și nepoții mei”

În această zi, nu am putut face legătura cu Andrei. Tocmai în noaptea următoare, el ne-a trimis următorul mesaj:

„Legătură e rea. Azi am ajuns la dislocație, am făcut cunoștință cu înconjurarea, am făcut recunoaștere într-o direcție, iar noaptea am stat la pândă până dimineața. M-am gândit atunci la mama, la copiii și nepoții mei, m-am gândit la patria mea.”

Sâmbătă, 16 aprilie. „Patru au murit, iar alți patru sunt grav răniți”

„Am făcut și astăzi recunoaștere, cu dronele și de la sol. Lucrurile au decurs normal, dar apoi ne-am dus în altă parte a frontului, pentru a găsi tehnica străină și a o distruge. S-au oferit să meargă cu noi și opt tineri din armata ucraineană. Ne-am înțeles să mergem numai pe jos și numai împreună, dar la un moment dat ei au hotărât să-și continue drumul cu mașina. Peste puțin timp, au trecut peste o mină. Patru au murit, iar alți patru sunt grav răniți.

Acum așteptăm un atac serios. Nu mai pot vorbi, să mă scuzați…”

Duminică, 17 aprilie. „Artileria rusă bate tare”

În zori, am primit de la Andrei următorul mesaj: „La 5:45 a început atacul. Artileria rusă bate tare.”

Spre seară, el ne-a scris: „S-a terminat. Noi am respins atacul.”

Într-o scurtă discuție telefonică, luptătorul moldovean ne-a mai spus: „Am un fiu, e tată și el. Nu vreau să vină aici, lasă-l să stea acasă, este de-ajuns că lupt eu.”

Citeşte mai mult despre

comentarii: