Cel mai important for religios catolic australian a anunţat că nu poate accepta recomandările unei comisii de anchetă asupra abuzurilor din cadrul bisericii. Acestea prevedeau ca preoţii să raporteze imediat poliţiei abuzurile asupra minorilor aflate prin confesiune.

Înaltii prelati au invocat în sprijinul poziţiei considerente de ordin practic.

„Singura recomandare pe care nu o putem accepta este înlăturarea secretului confesiunii. Dacă sunt duhovnic şi cineva vine la mine anonim şi mărturiseşte abuzarea unui copil fără să identifice victima, eu ce ar trebui să fac? Și dacă spunem poliției că cineva al cărui nume nu îl știu, e anonim, a mărturisit că a abuzat un copil, identitatea căruia nu o cunoaştem, în ce situaţie ajungem? Asta este întrebarea mea despre partea practică”, spune Mark Coleridge, arhiepiscop de Brisbane.

7% dintre preoţii catolici în perioada 1950-2010 au fost acuzaţi de molestări sexuale asupra minorilor, conform investigaţiilor autorităţilor australiene.