image
Sursa foto: Getty Images

Mesajul sfâșietor postat de sora lui Emiliano Sala, după ce a fost confirmat decesul fotbalistului

Trupul neînsuflețit transportat pe Insula Portland şi remis legistului din Dorset a fost identificat a fi cel al lui Emiliano Sala. Autoritățile britanice au informat deja familia. La câteva ore după aflarea veștii, sora fostului jucător de la Nantes a avut o reacție emoționantă pe rețelele de socializare.

"Sufletul tău va străluci pentru totdeauna și astfel îmi va lumina existență. Te iubesc, frățiorul meu" a scris Romina Sala pe Instagram.

Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, duminică, pe fundul Canalului Mânecii. Trupul neînsuflețit va ajunge la familia fostului jucător al lui Nantes, pentru ca familia să îl înmormânteze cât mai repede posibil. Despre pilot, englezii nu au specificat încă nimic.

Avionul de tip Piper Malibu a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: