image
Sursa foto: Getty Images

Ce se întâmplă, năsosule? Taci din gură: Un jucător de la United și-a amintit cum era să se bată cu Zlatan Ibrahimovic

Marcos Rojo (29 de ani) a rememorat momentul în care a fost la un pas să se ia la bătaie cu Zlatan Ibrahimovic. Cunoscut pentru impulsivitatea sa, suedezul nu a suportat faptul că fotbalistul argentinian i-a răspuns cu aceeași monedă.

”Știam că Zlatan vrea să-i pasăm toate baloanele. Dar într-un moment al jocului l-am văzut că cere mingea și nu i-am pasat-o. I-am pasat lui Paul Pogba. Apoi a început să țipe la mine, ridicând mâna. Îmi spunea multe lucruri, în spaniolă și în engleză.

I-am spus: ‘Ce se întâmplă, năsosule? Taci din gură!’. Știam că dacă mă prinde, mă omoară, așa că singurul lucru de făcut era să-l înfrunt. Când a intrat în vestiar, i-am zis direct să țină gura închisă și să înceteze să țipe”, a povestit Marcos Rojo pentru Cielo Sports.

Conflictul care era pe cale să degenereze a fost stins de antrenorul de atunci al lui United, portughezul Jose Mourinho.

”Am început să ne insultăm și toți colegii ne priveau. În mijlocul conflictului, Jose Mourinho încerca să ne calmeze”, a mai spus Rojo.

Rojo a părăsit-o pe United în luna ianuarie, fiind împrumutat la Estudiantes de La Plata, în Argentina. Zlatan Ibrahimovic (38 de ani) s-a întors în Europa, la Milan, după o experiență în Statele Unite, la LA Galaxy.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: