image
Sursa foto: Profimedia

De 44 de ani nu se mai întâmplase! Recordul negativ egalat de Germania după eșecul cu Japonia, de la Cupa Mondială

Germania a oferit o nouă surprinză la Cupa Mondială din Qatar și a cedat în fața Japoniei, scor 1-2.

Considerată una dintre marile favorite la câștigarea Cupei Mondiale din Qatar, Germania a început cum nu se putea mai rău turneul final. Elevii lui Hansi Flick au pierdut în fața Japoniei și sunt obligați să câștige următoarele două meciuri din grupă pentru a nu repeta contraperformanța din anul 2018, atunci când nu au ieșit din grupele CM din Rusia.

În urma rezultatului înregistrat miercuri, Germania a egalat un record negativ vechi din anul 1978. Concret, a fost pentru prima dată în ultimii 44 de ani când nemții pierd un meci la o Cupă Mondială după ce au condus la pauză, potrivit OptaJoe.

De atunci, Germania a câștigat în toate cele 21 de meciuri disputate în cadrul Cupelor Mondiale la care a participat.

După meci, marile publicații germane au ”taxat” evoluția echipei antrenate de Hansi Flick și au amintit, firesc, de cele întâmplate în Rusia acum patru ani, când Germania a părăsit Cupa Mondială din faza grupelor, deși era campioana en-titre.

”Start dezastruos pentru Germania! De necrezut! Pierdem cu 1-2 contra Japoniei, după ce am condus.

Dezastrul amintește de amarul turneu din 2018, când am pierdut cu Mexic și am fost eliminați încă din grupe”, a scris Bild.

”Germania eșuează din nou la startul Cupei Mondiale: 1-2 contra Japoniei”, a titrat Kicker.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: