image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Motivul pentru care Gazprom a limitat livrările de gaze naturale pentru RM; Spânu: Nu considerăm că este argumentat

Gazprom a limitat livrările de gaze naturale pentru Republica Moldova invocând o problemă tehnică, afirmă vicepremierul, Andrei Spânu.

„Au făcut referință la o problemă tehnică, dar noi considerăm că nu este argumentată. Incertitudinea în care operează Gazprom în această perioadă este foarte mare. De exemplu, ieri, am primit confirmarea despre continuarea livrărilor abia după ora 20:00. Noi credem că nu este un comportament normal. Contăm pe o relație de bună credință, corectă. Până la urmă vorbim de viața și sănătatea oamenilor și cred că colegii de la Gazprom ar trebuie să înțeleagă acest lucru”, a menționat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Oficialul a precizat că Energocom are contractate deja 53,5 milioane de metri cubi în stoc

„Guvernul a făcut tot posibilul ca să asigure țara cu gaze naturale, electricitate și căldură. Nimeni nu va fi deconectat de la gaz sau electricitate. Continuăm să economisim, să facem rezerve și să ne pregătim de iarnă. Energocom are contractate deja 53,5 milioane de metri cubi în stoc. Săptămâna viitoare acest gaz va fi depozitat în Ucraina și România”, a mai spus Andrei Spânu.

Precizăm că Moldovagaz a primit confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Din cele 8.06 mln m3 pe zi (pentru ambele maluri), au fost confirmate 5.7 mln m3 pe zi. Astfel, se repetă situația din luna octombrie anul trecut, când livrările au fost limitate cu 30%.

Noutăţile partenerilor

comentarii: