image
Sursa foto: 123rf.com

Vizele de muncă pentru străini în SUA, suspendate până în 2021

Președintele american Donald Trump a prelungit suspendarea eliberării cărților verzi (care acordă rezidență permanentă străinilor) și a vizelor pentru cetățenii străini, până la sfârșitul anului 2020. Vestea bună este că posesorii de vize valabile nu vor fi afectați de noile restricții.

Ordinul va suspenda majoritatea vizelor H-2B pentru lucrătorii sezonieri, inclusiv pentru cei din industria hotelieră, cu excepția celor din agricultură, industria alimentară și din domeniul sănătății, scrie BBC.

De asemenea, vor avea de suferit cei cu vize J-1 pe termen scurt, o categorie care include studenți universitari și perechi de străini care oferă îngrijire pentru copii, dar și lucrători cu calificare tehnologică, ajutoare sezoniere neagricole, persoanele care oferă servicii de îngrijire la domiciliu și manageri.Vizele pentru manageri și alți angajați-cheie ai corporațiilor multinaționale vor fi, de asemenea, suspendate. În schimb, profesorii și savanții nu sunt incluși în categoria celor restricționați.

Liderul de la Casa Albă a declarat că această decizie va crea locuri de muncă pentru americanii afectați din punct de vedere economic din cauza pandemiei.

Pe de altă parte, scepticii spun că Trump profită de pandemia coronavirusului pentru a înăspri legile privind imigrația. Administrația a mai spus că exitinderea până la sfârșitul anului, va avea impact asupra a 525.000 de oameni.

SUA a anunțat suspendare vizelor în aprilie, însă restricția trebuia să se încheie luni.

Citeşte mai mult despre

SUA

Noutăţile partenerilor

comentarii: