image
Sursa foto: jurnal.md

Tânăra care după 10 ani a revenit acasă cu dorința de a răsturna munți; „Decât să revii și să te plângi, mai bine nu o fă”

Acum 11 ani, Natalia Bejan își susținea diploma de absolvire la o universitate din țară. Credea că știe ce-și dorește de la viitor, însă a aplicat pentru o bursă de masterat în Cehia. Această decizie avea să-i schimbe viața pentru următorii zece ani. Moldoveanca are 6 ani de consultanță în domeniul financiar în 15 țări din Europa și Asia, apoi încă 2 ani de lucru în China, unde a coordonat livrarea unui produs financiar digital utilizat în prezent de peste 2 milioane de oameni. Recent, a luat decizia de a reveni în Moldova, unde va realiza proiecte pentru țara noastră. Despre ce a determinat-o să se întoarcă și cum vede ea posibilitățile de dezvoltare acasă, Natalia Bejan a vorbit la „Cealaltă Basarabie”, de la Jurnal TV.

Natalia a plecat la studii în Cehia și a rămas entuziasmată de calitatea și nivelul înalt al sistemului educațional din această țară. Și-a găsit rapid un job, iar asta a determinat-o pe Natalia să renunțe la doctorantură.

Până să ajungă în China, a avut posibilitatea să se descopere din multe perspective la jobul din Praga, a învățat cum să gestioneze un proiect impunător, a realizat proiecte internaționale care au avut un impact major, iar acum câțiva ani tânăra a primit o ofertă de lucru în China. Experiența din Asia i-a deschis noi orizonturi, pe care nici nu și le imagina. În cei peste doi ani de muncă acolo, a coordonat livrarea unui produs financiar digital utilizat în prezent de peste două milioane de chinezi.

Deși a locuit peste doi ani în China, povestește că nu a reușit să învețe limba. După ce a realizat proiectul, Natalia a luat decizia de pleca. După ce a petrecut o vacanță bine meritată în Indonezia, Natalia a revenit în Moldova, iar aici a înțeles că își dorește să rămână.

Acum Natalia știe exact ce are de făcut în Republica Moldova. Știe că nu va fi ușor, însă vede potențial acasă, iar acest lucru îi dă curaj.

Chiar dacă mulți conaționali aleg să plece peste hotare din cauza sărăciei, Natalia consideră că și acasă poți câștiga suficienți bani, dacă știi unde să-ți dedici timpul.

„Fiecare în parte știe unde se simte cel mai fericit și dacă tu, ca și moldovean, te simți fericit în Chicago - cel mai bine pentru Republica Moldova este ca tu să fii un moldovean fericit în Chicago. Dacă decizi să revii acasă, întreabă-te în ce ești cel mai bun și cum să transpui chestia asta acasă. Însă doar dacă vrei. Decât să revii în RM și să spui: doamne, cât de incompetentă e toată lumea, nu se apreciază efortul meu, atunci mai bine nu o fă. E ok, nu trebuie să te simți obligat. E ok să nu te vezi acasă, dar ar fi super ca cei care nu se regăsesc aici să nu transpună negativismul altor persoane. Eu în ultimul an am văzut foarte multe schimbări. Eu înțeleg că locuitorii de aici mai degrabă se vor plânge pe proces, decât să se bucure de rezultat. Eu am văzut multe lucruri schimbate și, slavă domnului, am întâlnit multe persoane de aici care sunt pozitive referitor la direcția de dezvoltare a Moldovei. Din păcate, sunt și persoane care îmi spun că cea mai mare greșeală din viața mea e că am decis să mă întorc în Moldova”, a povestit tânăra, la „Cealaltă Basarabie”.

Vedeți maI jos întreaga poveste a Nataliei Bejan:

comentarii: