image
Sursa foto: realitatea.md

Luptă pentru biserica privată din Răzeni (VIDEO)

Nici după două luni de la izbucnirea conflictului dintre stăpâna bisericii private din Răzeni și localnici, scandalul nu s-a potolit. Oamenii au mers la primarul satului, cerându-i să intervină. Alesul local le-a spus că nu are nicio pârghie juridică ce i-ar justifica o eventuală implicare.

„Mi-ați adus pe listă cine este în Consiliul Bisericesc? Nu. Am văzut eu care este statutul? Nu. Am văzut eu în ce bază a fost înregistrat imobilul? Nu. Atunci cum vreți să mergem la conflicte, oameni buni? Trebuie să ai ceva documentat ca să mergi și să-i pui pe masă toate hârtiile și ea să prezinte tot”, a declarat primarul satului Răzeni, Ion Crețu.

Totuși sătenii spun că vor merge până la capăt și pretind că dreptatea este de partea lor.

„Noi mereu acționăm pașnic. Astfel, vom merge în judecată ca să obținem averea parohiei noastre, a comunității fondate în 2005. Aceasta este comunitatea mai veche și care a contribuit de la zero pentru această biserică și pentru bunurile care sunt în ea”, afirmă Andrei Cotorobai, preot în satul Răzeni.

Conflictul dintre localnici și stăpâna lăcașului sfânt, Nina Cotorobai, a izbucnit acum câteva luni. Oamenii au luat-o la rost pe proprietara bisericii, pentru că a pus lacăt la ușă și nu permitea preotului să activeze, chiar dacă îi este nepot. Asta deși, spun oamenii, edificiul ar fi fost construit din ajutoarele sătenilor și ale celor din diasporă.

Biserica a ajuns în proprietatea femeii, de la fratele ei. Atunci, ea spunea că ține lăcașul încuiat, pentru că ar fi dispărut o carte sfântă. Recent, femeia, fără a înștiința Consiliului Bisericesc, a trecut lăcașul sfânt de la Mitropolia Basarabiei - la Mitropolia Moldovei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: