image
Sursa foto: AFP

Consiliul Judiciar Naţional din Polonia, suspendat din reţeaua europeană din cauză că nu este independent

Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (ENCJ) a decis luni suspendarea Consiliului Judiciar Naţional din Polonia (KRS).

Adunarea Generală a ENCJ, întrunită la Bucureşti, a decis suspendarea dreptului de vot al KRS şi excluderea organismului judiciar polonez de la activităţile viitoare. Potrivit AFP, 100 din magistraţii prezenţi au votat pentru suspendare, şase împotrivă, iar opt s-au abţinut.

Un comunicat publicat pe site-ul ENCJ arată că "este o condiţie a calităţii de membru al ENCJ ca instituţiile să fie independente de executiv şi de legislativ şi să asigure responsabilitatea finală pentru sprijinul puterii judiciare în înfăptuirea independentă a justiţiei".

"ENCJ a început să fie preocupată că, urmare a reformelor recente din Polonia, KRS nu mai îndeplineşte această cerinţă. De aceea, în iunie 2018 a avut loc o vizită în Polonia, pentru a studia problema. Cu toate acestea, preocupările au persistat, iar în consecinţă Consiliul a propus suspendarea calităţii de membru a KRS. KRS a participat la reuniune şi şi-a prezentat poziţia. Adunarea Generală a luat în considerare propunerea şi a decis suspendare calităţii de membru a KRS", precizează comunicatul citat.

ECRJ îşi reafirmă angajamentul de a păstra legătura cu KRS şi va continua să monitorizeze situaţia. Reţeaua europeană îşi exprimă speranţa că organizaţia poloneză va îndeplini din nou criteriile, în viitor, şi va fi reprimită ca membru activ. Până atunci, ENCJ oferă KRS asistenţă şi îndrumare în vederea respectării Standardelor Europene pentru Consiliile Judiciare.

"A existat sentimentul că a fost o zi foarte tristă, deoarece KRS era unul din părinţii fondatori ai reţelei, iar reprezentanţii săi în reţea erau foarte respectaţi şi au contribuit mult la lucrările reţelei, atât în Consiliu cât şi în diferitele proiecte ale ENCJ de-a lungul anilor", adaugă comunicatul.

Preşedintele KRS, Leszek Mazur, citat de AFP, a declarat ulterior presei că votul Adunării reprezintă, după părerea sa, "o apreciere nu a muncii noastre (...) ci a pachetului de reforme adoptat de puterile legislativă şi executivă" şi că motivele invocate de ENCJ nu sunt justificate, deoarece KRS nu are nicio influenţă asupra reformelor respective.

Comisia Europeană a reacţionat la reformele judiciare din Polonia prin declanşarea procedurii prevăzute de articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, reaminteşte AFP. Varşovia a respins criticile şi a cerut vinerea trecută Comisiei să prezinte dosarul în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Circumstanţele speciale care au dus la decizia Adunării Generale a ENCJ sunt prezentate în documentul Consiliului Executiv publicat pe 18 august.

Obiectivul ENCJ este cooperarea mai bună şi înţelegerea reciprocă între consiliile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene. România este reprezentată în ENCJ de Consiliul Superior al Magistraturii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: