image
Sursa foto: jurnal.md

FOTO // Cracovia: Cea mai bună destinație pentru un city break la un buget accesibil

Pentru al treilea an consecutiv, Cracovia a fost desemnată cea mai bună destinație de city break din Europa. Orașul polonez a obținut un scor general de 93 la sută și a fost singura destinație care a obținut un rating de cinci stele din punct de vedere al raportului calitate/preț.

Situată în sudul Poloniei, Cracovia este unul dintre cele mai vechi orașe ale țării, fosta capitală și o adevărată perlă în amploarea sa. Orașul se află pe malurile râului Vistula, care este numită regina râurilor poloneze. Cracovia primește vizitatori din întreaga lume.

Unul dintre respondenți a spus despre oraș: „Restaurantele ieftine sunt abundente, așa că rezervați doar cazare și mâncați în timpul liber.”

krakowkrakow

Transportul spre Cracovia

Datorită companiilor aeriene Low Cost astăzi a devenit mai ușor să călătorești în diverse destinații ale lumii.

Zborul spre Cracovia poate fi luat dintr-un oraș apropiat Chișinăului și anume din Odesa.

Prețul biletelor variază de la 9€ până la 39€ în dependență de perioada în care alegeți să călătoriți.

Pentru a ajunge la Aeroportul necesar, transportul ieftin și comod este trenul Chișinău - Odesa, biletele clasa II sunt la preț de 160 de lei, iar cele de clasa I la pret de 180 de lei.

Cazarea în Cracovia

Cazare la un preț accesibil în Cracovia este un lucru comun pentru portalurile AirBnB sau Booking.com.

Aici poți găsi mai multe opțiuni, în dependență de comoditate variază și prețul. Un Hostel, într-o cameră de 8 persoane, cazarea pentru două persoane pentru 4 nopți începe de la 30€. Un apartament particular pentru două persoan pentru aceeași perioadă începe de la 60€.

Cazări la un preț accesibil pot fi găsite ușor în orașul Cracovia, este necesară doar puțină răbdare și timp pentru căutarea celor mai convenabile opțiuni pe portalurile respective.

Mâncarea

Polonia are o bucătărie gustoasă și destul de diversificată. În Cracovia chiar dacă este un oraș turistic, poți găsi localuri și în inima orașului unde poți servi bucatele la un raport minunat preț / calitate. Prețul bucatelor variază între 2€ - 7€. Desigur în Cracovia pot fi întâlnite și localuri cu prețuri mai ridicate, dar acolo vei avea parte de bucate preparate de un chef cu stea Michelin

Transportul public

În Cracovia transportul public are o logistică bine organizată, care variază de la autobuze până la tramvai. Un bilet de 20 de minute care poate fi utilizat la toate tipurile de transport public costă 0.40 €, taxiurile variază de la 2.50 € până la 8€ în dependență de distanța parcursă.

O altă modalitate de deplasare prin oraș sunt scuterele în chirie, care sunt parcate în toate colțurile orașului. Ele pot fi utilizate prin intermediul aplicației necesare, și prețul călătoriei 0.08 € per minută, iar pornirea costă 0.23 €.

Orașul vechi din Cracovia, catalogat drept patrimoniu mondial de către UNESCO, este încărcat de edificii rafinate în stil gotic, baroc și renascentist. Peste două milioane de turiști vizitează în fiecare an Cracovia, nu numai datorită amabilității locuitorilor și atragerii orașului, ci și pentru că este foarte aproape de Mina de sare Wieliczka și de Muzeul și Memorialul Auschwitz - Birkenau.

Click pe poză pentru a accesa galeria.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: