image
Sursa foto: UNFPA

Vârstnicii din 10 localități vor primi telefoane mobile și vor învăța împreună cu tinerii să comunice online

100 de persoane vârstnice din raioanele Șoldănești, Rezina, Basarabeasca și Leova vor primi telefoane mobile și vor învăța cum să le utilizeze cu ajutorul tinerilor.

Știați că doar 3% dintre vârstnicii din Republica Moldova utilizează tehnologiile informaționale, pe când în țările UE, procentajul acestora depășește 41%? Pentru a îmbunătăți abilitățile digitale ale persoanelor în etate din țara noastră, UNFPA Moldova a donat telefoane mobile conectate la internet către HelpAge International Moldova, care le va oferi persoanelor în etate din 10 localități. Un grup de voluntari tineri va instrui vârstnicii să utilizeze telefoanele, să facă plăți electronice și să comunice online.

100 de persoane vârstnice din raioanele Șoldănești, Rezina, Basarabeasca și Leova vor primi telefoane mobile și vor învăța cum să le utilizeze cu ajutorul tinerilor. În felul acesta va fi stimulat dialogul între generații și va fi creată o punte de comunicare între tineri și seniori, în special în perioada pandemiei.

„Pandemia de COVID-19 a transferat o bună parte din activități în mediul online. Din cauza accesului limitat la tehnologiile digitale, vârstnicii s-au pomenit izolați atât social, cât și informațional. Este important să reducem decalajul dintre generații oferind acces egal la oportunitățile digitale. Tinerii pot fi parte a soluției deoarece pot contribui direct la îmbunătățirea abilităților digitale ale vârstnicilor”, a spus Nigina Abaszada, Reprezentantă rezidentă UNFPA în Republica Moldova.

Vârstnicii implicați în proiect sunt persoane vulnerabile, care nu au acces la alte platforme de comunicare, au o mobilitate redusă, fiind și cei mai afectați de pandemia COVID-19 din cauza izolării sociale. Ei au fost identificați și selectați de către organizațiile neguvernamentale locale împreună cu administrația locală și asistentul social din fiecare localitate inclusă în proiect.

mobilmobil

„Fiecare generație reprezintă o resursă pentru comunitate. Atât tinerii, cât și vârstnicii au multe de învățat unii de la alții, iar valorificarea potențialului tuturor membrilor comunității, interacțiunea și dialogul între generații sunt premisele esențiale pentru construirea unei comunități puternice”, a menționat Tatiana Sorocan, directoarea HelpAge International Moldova.

Proiectul „Regândește-ți vârsta! Conectarea socială și digitală a tinerilor și vârstnicilor din Moldova” este implementat de HelpAge Internațional cu susținerea Fondului ONU pentru Populație și a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Ca parte a aceluiași proiect vor fi oferite pachete de primă necesitate pentru participanți, precum și instruiri privind utilizarea tehnologiilor informaționale.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova se înregistrează o creștere a populației vârstnice și o descreștere a tinerilor, cu o pondere de 21,8% a persoanelor în vârstă de 60 ani și peste și 26,9% tineri cu vârsta de 14-34 ani în total populație.

Noutăţile partenerilor

comentarii: