image
Sursa foto: Promo-Lex

Focar de Covid-19 la Internatul psihoneurologic din Cocieri; „Inițial s-a îmbolnăvit medicul, apoi încă șase beneficiari”

UPDATE 15:22// Primarul de Cocieri, Raisa Spinovschi, a făcut o precizare pentru Jurnal.md, că instituția afectată de Covid-19, nu este azilul de bătrâni, așa cum ne-a informat secretarul primăriei, ci Internatul psihoneurologic, situat vizavi de Azilul de bătrâni.

„Inițial s-a îmbolnăvit un medic care se deplasa timp de câteva ore la centrele medicale din satele Coicova și Doibani din regiunea transnistreană. Acolo a contactat cu bolnavi de Covid-19. La începutul săptămânii trecute au fost înregistrate două cazuri de Covid-19 în rândul beneficiarilor, iar sâmbătă au mai fost confirmați încă patru beneficiari bolnavi. În total la această instituție sunt șapte cazuri de Covid. Am atenționat autoritățile încă înainte să fie confirmat primul caz, că sunt suspecți de această boală la acest internat, dar nu au fost luate măsuri de testare și izolare a bolnavilor. Poate dacă se reacționa prompt nu aveam azi un focar. Ne facem griji și pentru Azil, unde deocamdată situația este sub control, pentru că avem familii în care soțul lucrează la Centrul neurologic, iar soția lucrează peste drum, la azilul de bătrâni”, ne-a spus Raisa Spinovschi.

Potrivit aceleiași surse și la Cocieri a fost înregistrat un caz de Covid-19. Este vorba de un polițist de la Comisariatul de poliție, Dubăsari, care activa la Cocieri. În total în această regiune sunt trei polițiști infectați cu Covid-19.

________________________

Situat pe malul Nistrului, între satele Cocieri și Corjova, Internatul psihoneurologic a înregistrat 7 cazuri de Covid-19. Începând cu 17 martie, când autoritățile din Transnistria au instituit starea de urgență, instituția s-a pomenit izolată între posturi militare amplasate ilegal de autoritățile de la Tiraspol, inclusiv între baraje formate din blocuri de beton. Timp de zece zile militarii au blocat accesul la locul de muncă al angajaților instituției originari din satele subordonate Chișinăului. Problema a fost soluționată de Biroul de reintegrare, abia pe 27 martie, curent. Angajații au început să meargă la lucru în baza unor permise. Tot atunci autoritățile din Transnistria le-au interzis deja angajaților săi să treacă la serviciu. Până la urmă întâmplarea a făcut ca anume această instituție să devină primul focar de infecție în regiune. Ministerul Sănătății nu a oferit deocamdată nicio informație despre extinderea epidemiei la această instituție.

Solicitat de Jurnal md, Ion Mițcul, secretarul primăriei Cocieri ne-a informat că pe 17 aprilie a fost convocată ședința Comisiei pentru Situații Excepționale a primăriei Cocieri. „Medicul Irina Cerlat ne-a informat că la această instituție s-a îmbolnăvit medicul. Testul a confirmat că este infectat cu Covid-19. El este originar din s. Doibani, din regiunea transnistreană. Acolo a consultat o pacientă de Covid-19 și se presupune că de la ea s-a infectat. Focarul s-a extins în instituție, vineri am fost informați că mai mulți beneficiari au febră”, ne-a spus secretarul.

Le telefoanele Internatului psihoneurologic nu ne-a răspuns nimeni. Potrivit autorităților locale, angajații din Cocieri și Molovata Nouă și-au luat lucrurile de acasă și vor sta închiși pe teritoriul instituției timp de 14 zile.

Deși se vorbește că cele două sate: Cocieri și Molovata Nouă ar putea intra în carantină, primarul de Molovata Nouă, Oleg Gazea, ne-a spus că satele și așa sunt izolate de restul lumii. „Ne pare foarte rău că infecția cu acest virus a pătruns pe teritoriul celor mai vulnerabili oameni. Instituția este în carantină. Oamenii de la noi din sat care lucrează acolo vor sta izolați timp de 14 zile. Se spune că pacienții bolnavi sunt duși la Chișinău, dar nu cunoaștem detalii”, ne-a spus primarul.

Acesta ne-a confirmat că și pe teritoriul satului Molovata Nouă au fost înregistrate două cazuri de Covid-19. Este vorba de doi polițiști, ambii internați la Chișinău. „La unul din ei starea este satisfăcătoare, la altul este mai gravă. Familiile lor au fost izolate la domiciliu. Satul nu intră în carantină deocamdată, dar dacă numărul bolnavilor va crește, posibil ca bacul peste Nistru să circule într-un regim mai restrâns”, a mai spus primarul.

Potrivit informațiilor oficiale ale Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, în s. Cocieri din raionul Dubăsari au fost confirmate 7 cazuri de Covid-19, iar la Molovata Nouă - 3 cazuri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: