image
Sursa foto: DW

PUN, despre împrumutul oferit de FR: „O tentativa criminală de a crește datoria externă a RM”

Partidul Unității Naționale solicită fracțiunilor parlamentare de orientare europeană să nu voteze acordul dintre Guvernul RM și Federația Rusă cu privire la oferirea unui împrumut de 200 de milioane de euro și propun autorităților să găsească resurse de creditare în corespundere cu aspirațiile europene ale RM. Deputatul Octavian Țâcu consideră că acordul reprezintă o capcană prin care se urmărește compromiterea viitorului european al RM.

Potrivit deputatului, odată cu întărirea la guvernare a lui Igor Dodon și PSRM prin complicitate cu PDM a sporit influența rusească în RM și în același timp a avut loc o îndepărtare a partenerilor tradiționali ai RM - România, UE și SUA, fapt care pune în pericol viitorul românesc și european al acestui stat. Prin negocierea și acceptarea condițiilor acordului de creditare rus PSRM-PDM a trădat interesele naționale ale RM, care prevăd menținerea cursului de integrare europeană, apropierea de România, UE și SUA.

„Interesul suprem al RM este securitatea statului din punct de vedere militar, informațional și economic. Din păcate acest acord o subminează. Împrumutul întărește reperele de transnistrizare a RM și reprezintă o formă de expresie a războiului hibrid pe care FR îl poartă împotriva noastră”, susține deputatul.

Aceeași sursă consideră creditul rus, unul din cele mai scumpe acorduri de creditare. Acesta urmează a fi restituit în 20 de tranșe timp de 10 ani. Prima tranșă urmează a fi restituită până la 31 octombrie 2021. Ținând cont că în RM este posibilă o criză economică generată de pandemie, probabilitatea ca RM să nu poată să achite această tranșă este destul de mare. Penalitățile prevăzute în acord ar putea contribui la creșterea unei datorii imense.

„În special îngrijorează punctul 7.2 din acest acord, cu privire la obligația de a stinge datoriile izvorâte din acordurile precedente semnate cu FR. Dacă sunt astfel de acorduri, relațiile între părți trebuie să reiasă din acele documente, altfel este o tentativă de a crește artificial și criminal datoria externă a RM și de a spori dependența statului nostru față de vecinul de la Est. Guvernarea lui Dodon acționează cu premeditare pentru a spori influența rusă în RM”, a mai spus deputatul.

Amintim că azi și fracțiunea PAS a solicitat în special deputaților PDM să respingă prevederile controversate din acordul privind creditul rusesc și să se alăture demersurilor față de Guvern pentru a elimina elementele periculoase din acordul cu Rusia.

În opinia formațiunii, cel mai mare pericol îl constituie prevederile care stabilesc că statul va prelua datoriile unor agenți economici din RM care s-au împrumutat de la băncile rusești, în cazul în care aceste împrumuturi a fost coordonate cu partea moldovenească.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: