Avocaţii familiei Bryant aduc mai multe acuzaţii companiei Island Express cea care avea în proprietate elicopterul: una se referă la faptul că firma a permis ca elicopterul să zboare deşi nu erau condiţii propice din cauza ceţii. De asemenea, pentru neglijenţă şi faptul că a riscat inutil viaţa pasagerilor. Totodată, pentru trauma suferită de aceştia înainte de impact, dar şi de rude pentru pierderea celor dragi.

Apoi, pilotul, decedat şi el în accident, este vinovat pentru viteza aparatului de zbor, dar şi pentru faptul că nu a evaluat corect starea vremii şi nu a renunţat la decolare. În plus, a eşuat în menţinerea controlului elicopterului. Se precizează că pilotul, Ara George Zobayan, fusese sancţionat în 2015 pentru un incident similar, adică zbor în condiţii de vizibilitate redusă.

Reclamanţii nu precizează suma cerută drept despăgubire, dar se estimează că este vorba de zeci de milioane de dolari.

Mike Sagely, un pilot din Los Angeles cu 35 de ani experiență, a concluzionat că Zobayan a încercat să execute o manevră prin care a vrut să ridice elicopterul deasupra norilor, pentru a evita ceața. Din păcate, virajul la stânga s-a dovedit o greșeală fatală.

”În 80% sau 90% dintre cazuri, această manevră e catastrofală”, a declarat Sagely.

În urma impactului, pe pământ a fost lăsat un crater de 7,6 pe 4,5 metri, la o adâncime de peste jumătate de metru.

Kobe Bryant a decedat la 41 de ani. Fiica sa, Gianna, avea 13 ani. Tragedia a avut loc în orășelul Calabasas, din California, Statele Unite ale Americii.

Kobe Bryant și Gianna călătoreau spre un centru de antrenament pentru baschetbaliști amatori și profesioniști aflat lângă Thousand Oaks, în regiunea Ventura din California. Bryant era co-fondator al academiei.