image
Sursa foto: Profimedia

Preot: Este inacceptabil ceea ce face Patriarhul Kirill, să binecuvântezi tancuri, avioane trimise să bombardeze

Preotul Pavel Borșevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău, spune că moartea celor uciși în Ucraina va fi pe seama Patriarhului Kiril în primul rând pentru că el susține războiul. „El binecuvântează tancuri, avioane, pe cine să bombardeze. Ei bombardează case cu bătrâni și copii nevinovați. Eu stau și mă gândesc că la mine în casă temperatura îi ca și la dvs., probabil, destul de joasă, mă gândesc: dar acei din Ucraina, care n-au deloc lumină, n-au deloc gaz, apă și acolo-s bătrâni”, a declarat preotul în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Parohul a declarat că este stupefiat de ceea ce face patriarhul și preoții care îl slujesc.

„Asta-i ideologie, Papa de la Roma i-a dat o notă care pe mine m-a cutremurat, el doar îl stimează și a zis că: „da, iată, am avut legătură, am discutat cu Papa de la Roma și el m-a înțeles în întrebarea mea”, dar la urmă i-a pus o întrebare foarte-foarte șubredă: «Неужели Вы стали алтарником Путина?» („Chiar ați devenit băiatul de altar al lui Putin?”). Dar asta ce înseamnă? Cel căruia îi dai cădelnița, îi dai unui președinte de țară. Nu degeaba erau acei doi vulturi (двуглавый орёл), care niciodată nu se subestimează unul pe celălalt, rămâne la locul lui fiecare – unul în slujirea lui Dumnezeu și unul în slujirea patriei. E clar că slujirea lui Dumnezeu prevede apărarea patriei, dar...”, a menționat Pavel Borșevschi.

Întrebat ce înseamnă să aperi patria și ce înseamnă să sfințești cu agheasmă un tanc, preotul crede că s-a făcut multă speculă pe baza asta. „Și Putin a îndrăznit să spună că celui care își pune sufletul pentru aproapele i se iartă multe păcate, și a speculat cu lucrul acesta și patriarhul nostru Chiril. Zic „al nostru”, pentru că el este și al românilor, pentru că e pomenit la toate sfintele slujbe. Eu când văd împărțirea asta și la noi între mitropolii, și unii din ierarhii tinerei, proaspăt veniți din România spun că „aici nu s-a făcut religie niciodată în Moldova”. Tatăl lui a fost preot în biserica care a fost până acum subordonată canonic Moscovei”, spune preotul.

Potrivit lui, rușii își spun eliberatori, dar întrebarea este – de cine vreți să eliberați, când ați intrat în casa cuiva? „Dar ei au intrat în casa cuiva. Iată aici este vorba de a se ierta păcatele în cazul când tu ai intrat pe alt teritoriu, alt spațiu al unei țări, în casa cuiva și ai făcut ceea ce ai făcut. De atâta, războiul acesta este, așa cum l-a numit mitropolitul Onufrie al Kievului, al Ucrainei, care este prigonit și el, pentru că a fost subordonat Moscovei în perioada Patriarhiei Moscovei și acum e o prigoană strașnică, război adevărat în țară, dar el chiar a doua zi i-a zis: «Владимир Владимирович Путин, прекратите братоубийственную войну!» („Vladimir Vladimirivoci Putin, încetați războiul fratricid!”. Războiul fratricid și altfel nu poate să fie numit, decât numai așa. Deci, eu le-am zis și le zic rușilor de acolo, mi-a dat cineva pentru un Gleb să mă rog, că-i în Rusia și luptă. I-am spus: „Mai bine dă-te prizonier, nu-i niciun păcat, nu te numești trădător de țară, dar nu-l omorî pe fratele tău din Ucraina, că-i fratele tău, nu îndrăzni să intri în casa lui, de celelalte nici nu mai vorbesc de acum. Sau elementar mergi și stai întemnițat 8 ani sau cât îi acolo, stai întemnițat”. Eu aș merge și aș zice: „Na, încătușați-mă, dar nu mă duc să ucid pe cineva””, a mai spus preotul Pavel Borșevschi.

Noutăţile partenerilor

comentarii: