image
Sursa foto: border.gov.md

Au pescuit ilegal circa 200 de kg de pește: Două persoane din Cahul, cercetate pentru braconaj

Doi locuitori ai satului Crihana Veche, raionul Cahul au fost reținuți de polițiști după ce au pescuit ilegal 200 de kilograme de pește de diferite specii.

Potrivit poliției, la data de 29 septembrie cu ajutorul dispozitivelor speciale de termoviziune patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cahul a observat o barcă pe apele lacului Manta.

Acțiunile acestora au fost monitorizate și spre dimineață, iar odată cu ieșirea la mal, polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținere și documentare, conform prevederilor legale.

La fața s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 30 de ani și o femeie de 33 de ani aveau în barcă 24 de plase de pescuit, lungimea totală fiind de 2400 metri, și în jurul a 200 kg de pește, de diferite specii și dimensiuni.

Prejudiciul adus statului depășește 90 mii lei.

Pescarii au fost amendați cu câte 12 u.c., pentru încălcarea regimului zonei de frontieră.

Totodată, a fost sesizat Inspectoratul pentru Protecția Mediului Cahul, unde au fost transmise cele 2,4 km de plasă, peștele și persoanele, care urmează să răspundă pentru ilegalitatea comisă – braconaj piscicol.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: