image
Sursa foto: Jurnal.md

Condamnat la moarte, un traficant de droguri a evadat din închisoare prin conductele de canalizare

Evadare spectaculoasă în Indonezia. Condamnat la moarte, un traficant chinez de droguri a fugit din închisoare, după ce a săpat un tunel din celula sa până la conductele de canalizare, a anunțat poliția locală, informează CNN, citat de libertatea.ro.

Cai Changpan, cunoscut şi sub numele de Cai Ji Fan, a fost închis în zona Tangerang, la periferia capitalei Jakarta, sub acuzația de contrabandă cu metamfetamină.

La începutul săptămânii trecute, el a fugit din penitenciar, după ce a săpat un tunel din celulă până la țevile de canalizare și apoi până la un drum din afara închisorii, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției din Jakarta, Yusri Yunus.

Cai plănuise această evadare timp de 5-6 luni, potrivit colegului său de celulă. El a săpat gaura folosind instrumente dintr-un proiect de construcție din bucătăria închisorii, a spus Yunus. Traficantul de droguri și-a programat evadarea în timpul schimbului de tură efectuat de gardieni, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Generale Penitenciare din Indonezia, Rika Aprianti.

Aceasta nu este prima evadare a lui Cai. În 2017, an în care a fost condamnat la moarte pentru că a traficat 135 de kilograme de metamfetamină, bărbatul a fugit dintr-un centru de detenție al poliției din Jakarta, după ce a reușit să facă o gaură în peretele băii.

În prezent, polițiștii sunt în căutare lui Cai, acesta fiind pe lista celor mai căutate persoane.

Noutăţile partenerilor

comentarii: