image
Sursa foto: sport.es

Propunere revoluţionară a Barcelonei: trei meciuri din fiecare sezon din Primera să se joace în afara Spaniei

Preşedintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, vine cu o propunere revoluţionară: vrea ca trei meciuri din La Liga să se dispute în fiecare sezon în afara Spaniei.

"Noi, cei de la Barca, am vorbit uneori cu La Liga şi le-am spus că, dacă vrem să promovăm tot mai mult campionatul, trebuie să avem trei meciuri într-un sezon în afara Spaniei - unul în America, unul în Orientul Mijlociu şi unul în Asia. Trebuie să mergem şi să fim mai aproape de fani. Vara facem turneele din iulie şi august ca să fim mai aproape de fani. Le arătăm respect, să mergem la Miami ar fi însemnat respect pentru fanii noştri din SUA", a spus Bartomeu.

Barca ar fi dorit să joace la Miami meciul cu Girona, din această iarnă. Planul ca derby-ul catalan din La Liga să se dispute în SUA, pe 26 ianuarie, a eşuat în urma opoziţiei Federaţiei spaniole (RFEF) şi a sindicatului jucătorilor.

La Liga decisese anterior disputarea unui meci pe sezon în SUA în cadrul acordului, valabil 15 ani, cu compania media Relevent. Barcelona şi Girona au fost de acord ca meciul direct, din etapa a 20-a, să se joace pe Hard Rock Stadium din Miami, pe 26 ianuarie.

Liga Spaniolă se gândeşte în continuare la disputarea unui meci de campionat în străinătate. "Lucrăm cu toate părţile interesate pentru ca asta să se întâmple. Vedem acest lucru ca un următor pas logic în dezvoltarea campionatului nostru şi ca pe un câştig clar pentru toţi cei implicaţi", a declarat purtătorul de cuvânt Joris Evers.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: