Luni, când a fost redeschisă Piaţa Centrală, după perioada de stare de urgenţă din cauza pandemiei de Covid-19, am realizat un reportaj acolo. Concluzia noastră a fost că vânzătorii, dar şi cumpărătorii, respectau normele impuse, cu mici excepţii: la intrare, fiecărui om i se măsura temperatura, pe mese erau dezinfectanţi, cumpărătorii nu erau lăsaţi să intre fără măşti, vânzătorii purtau şi ei măşti şi mănuşi.

Am mai mers o dată la această piaţă, să căutăm „focarul de infecţie” pe care l-a depistat premierul. Dar am descoperit, de fapt, acolo un „focar de sărăcie”, oameni care nu au mult să pună mâna pe topoare şi furci. Mai ales după mesajul premierului Chicu.

Piața CentralăPiața Centrală

Unde vede Chicu „focarul de infecţie”?

Chiar la intrarea în piaţă, şi de data aceasta, fiecare om este supus verificării temperaturii corpului. Surprindem un angajat al pieţei umplând recipientele pentru dezinfectanţi atârnate de gardul care blochează accesul înăuntru.

Piața CentralăPiața Centrală

În piaţă, la fel ca luni, este mult mai puţină lume decât în perioada de dinaintea pandemiei. Cumpărătorii nu se îmbulzesc, decât în unele situaţii, pe care vânzătorii nu au cum să le prevadă. Dar această îmbulzeală nu pare un pericol, fiindcă spaţiul este deschis, iar oamenii cu măşti nu-şi suflă în faţă unul altuia. Şi vânzătorii, şi cumpărătorii par să respecte şi în această zi normele de protecţie.

Piața Centrală legumePiața Centrală legume

Alexandra Bivol, vânzătoare de peşte, care vine din Ialoveni în capitală ca să-şi câştige existenţa, afirmă că normele de protecţie impuse de autorităţi în piaţă se respectă, cu mici excepţii. Femeia spune că vânzătorii permanent le atrag atenţia cumpărătorilor să poarte mască, mănuşi, să respecte distanţa, dar, fiecare aude şi face după cum îi este educaţia.

Dacă se va închide piaţa, femeia crede că vânzătorii vor ieşi la proteste, pentru că majoritatea nu au alte surse de existenţă, iar perioada cât piaţa a fost în carantină, i-a însărăcit şi mai mult pe oameni.

Femeia mărturiseşte că şi în cazul ei, închiderea pieţei ar afecta-o foarte mult. În perioada cât a fost închisă, Alexandra Bivol nu a primit un salariu. Vânzătoarea spune că nici nu a încercat să se adreseze la agenţia de şomaj, fiindcă, afirmă ea, experienţa altor colegi a convins-o că statul nu o va ajuta cu nimic. Acum, contează doar pe copiii săi, care lucrează peste hotare.

Piața CentralăPiața Centrală

Pensionari care muncesc pentru o bucată de pâine

O mare parte din vânzătorii din piaţă, mai ales cei din sectorul de fructe şi legume, sunt pensionari. Fie că îşi cresc singuri producţia, fie că sunt precupeţi, aceştia afirmă că sunt nevoiţi să iasă la piaţă, în loc să se odihnească la bătrâneţe. Fiindcă, spun mulţi dintre ei, statul şi-a bătut joc de munca lor de-o viaţă, acordându-le o pensie mizeră. Dacă piaţa s-ar închide, aşa cum a ameninţat premierul Chicu, ar însemna să nu aibă ce mânca.

Mătuşa Mărioara, din Colibaş, la vârsta ei de 76 de ani, în loc să-şi odihnească bătrâneţile, e nevoită să vândă la piaţă nişte cireşe, usturoi, ceapă sau ce mai creşte pe lângă gospodărie. Deşi a muncit 50 de ani în colhoz, din fragedă copilărie, acum, spune bătrâna, ridică o pensie de „bătaie de joc”.

„Cum să trăiesc cu pensia asta de 1000 de lei? Dacă nu aş mai veni cu ceva de vânzare la piaţă, aş muri de foame, mamii. Asta nu-i dreptate, care o avut o să mai aibă, care e sărac, tot sărac rămâne. Nu am pe nimeni care să mă ajute, omul mi-a murit de 20 de ani, am îngropat şi feciorul, mai am o fată, dar şi ea e vai de capul ei. E greu, mamii, şi de bătrâni, şi de tineri.”, zice femeia care a muncit 50 de ani „pentru stat”.

bătrânăbătrână

În imagine: Maria Rudic, din Cernoleuca lui Igor Vieru, raionul Donduşeni, se roagă plângând să nu fie închisă piaţa, că-i putrezeşte marfa pentru care a muncit cu ai săi copiii un an de zile.

Oamenii aceştia se scoală la patru dimineaţa

După 35 de ani de muncă în comerţ, din cauză că funcţionarii instituţiilor responsabile nu şi-au îndeplinit misunea şi au pierdut arhivele întreprinderilor, când să iasă la pensie Zinaida Afanasii s-a trezit că nu poate demonstra câţi ani a muncit. Acum, la 66 de ani, ridică o pensie de 1100 de lei, bani care nu-i ajung nici pentru achitarea serviciilor comunale. Zinaida spune că prin situaţii asemănătoare au trecut mulţi pensionari care vând în piaţă, oameni care au rămas cu o pensie mizeră din cauza că fie au ars arhivele instituţiilor unde au lucrat, fie s-au pierdut documentele.

„Chicu nu se gândeşte la bătrânii aceştia care nu au ce mânca, care au stat două luni acasă? Oamenii aceştia se scoală la ora patru dimineaţa ca să-şi găsească marfă, să-şi câştige pâinea! Poţi să rezişti cu 1100 de lei pensie, să plăteşti serviciile comunale, să cumperi medicamente şi să-ţi rămână şi de pâine?”, se întreabă vânzătoarea. Totodată, dânsa crede că autorităţile vor să închidă piaţa, ca să aibă de câştigat magazinele mari, care le aparţin. Aceeaşi explicaţie de ce autorităţile vor să închidă piaţa o găsesc mai mulţi vânzători.

Piața CentralăPiața Centrală

„În magazinele mari nu a fost epidemie? De ce ei au lucrat? Cuiva îi convine să închidă piaţa! Pentru că la piaţă preţurile sunt mult mai mici şi cumpărătorii vin aici. Lumea e disperată. Cu pensia asta mizerabilă, ne mănâncă și câinii. Vom ieşi să protestăm în faţa Guvernului cu toţii, nu doar 50 de oameni, cât permite legea!”, avertizează supărată Zinaida.

Printre puţinii tineri care vând în sectorul de fructe şi legume este şi Mihai, care îl înlocuieşte azi pe tatăl său, şi el ajuns la vârsta de pensionare, dar care nu are pensie, doar o mică indemnizaţie de 500 de lei, care nici pentru taxe nu-i ajunge. Mihai spune că tatăl său a lucrat 21 de ani la construcţii, iar în piaţă a ales să vândă din momentul când întreprinderile de stat nu au mai avut capacitate să achite salarii, iar el avea de crescut copii. Astfel, dacă acum s-ar închide piaţa, şi tatăl lui Mihai ar rămâne fără lucru.

„Dacă observaţi, în piaţă vând oameni care au peste 50 de ani. Noi l-am ajuta pe tata, dacă s-ar închide piaţa. Dar sunt oameni pe care nu au cine să-i ajute şi nici altă sursă de existenţă nu au. Acesta este singurul lor venit. Aşa nu se mai poate! Vom ieşi la proteste, nu ca cele de până acum, paşnice, că nu funcţionează, după cum se vede. Acum vom ieşi ca la 7 aprilie, că numai aşa se poate face schimbarea. Şi dacă numai astfel de proteste pot schimba situaţia, eu sunt pentru ele”, spune Mihai.

Piața Centrală fructePiața Centrală fructe

Toţi vânzătorii din Piaţa Centrală cu care am vorbit, mai în putere, ameninţă cu proteste, că vor ieşi cu „furci şi topoare”. Numai bătrânii care abia de-şi târâie picioarele, trecuţi de 70 de ani, dar încă nevoiţi să lupte pentru o bucată de pâine, plâng şi se roagă să nu fie închisă piaţa.

bătrână Piața Centralăbătrână Piața Centrală