image
Sursa foto: strateq.az

Un senator rus a fost acuzat de uciderea mai multor persoane și reținut în parlament

Un senator rus a fost reţinut în parlament, astăzi, sub acuzaţia de implicare în uciderea mai multor persoane.

Senatorul Rauf Araşukov, care reprezintă republica Karaciai-Cerchezia, de la frontiera cu Georgia, a fost reţinut după ce legislativul a decis să-i ridice imunitatea parlamentară, relatează agerpres.ro.

Araşukov, în vârstă de 32 de ani, a fost implicat în crimele din 2010 asupra a doi oficiali din regiunea sa natală, precum şi în alte crime, potrivit unui comunicat al principalei agenţii ruse de investigaţii.

Tatăl parlamentarului, Raul Araşukov, a fost reţinut în aceeaşi zi sub acuzaţia de implicare în deturnarea a peste 30 de miliarde de ruble (455 milioane de dolari) în gaze naturale furnizate de compania rusă de stat Gazprom, a precizat Comitetul de investigaţii.

Tatăl parlamentarului, care a fost consilier senior la o companie afiliată Gazprom, se presupune că a participat la deturnare în cadrul unui grup criminal organizat, a relatat TASS.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: