image
Sursa foto: Unimedia

Andrei Năstase, mesaj pentru Moldova: Haideți să facem curat ACASĂ și să ne vedem de viața noastră!

„Haideți să-l măturăm o dată și pentru totdeauna pe uzurpator! Haideți să facem curat ACASĂ și să ne vedem de viața noastră. Pentru că viața este scurtă, nu este timp de pierdut cu toate pocitaniile de doi bani. Acționăm, facem presiune, iar în august ne vedem cu toții, cei de ACASĂ și cei din DIASPORA, hotărâți, gata de izbândă! Eu așa zic, fac și voi face!”.

Este mesajul adresat cetățenilor Republicii Moldova de către primarul ales al capitalei, Andrei Năstase, președinte al Platformei Demnitate și Adevăr.

Publicăm integral mesajul lui Andrei Năstase.

De ani de zile sunt într-o luptă deschisă cu mafia. Am început ca avocat și apărător al drepturilor victimelor regimului comunist și ale celui oligarhic, fie persoane fizice și juridice autohtone, fie investitori străini.

Am continuat și atunci când atacurile raider precedau furtul și spălătoria de zeci de miliarde ale mafiei rusești și autohtone pe care le-am deconspirat, chiar cu riscul vieții.

Am continuat, cu și mai mare îndârjire, când am constatat că Justiția s-a transformat, în totalitate, într-o componentă a oligarhiei, iar cetățeanul rămânea neprotejat în fața mafiei și a statului capturat. Atunci am decis să ies în stradă.

Și nu m-am gândit la altceva decât la o consolidare a societății civile pentru edificarea unei opoziții cât mai puternice regimului antipopular, cleptocratic. Nu mi-am imaginat că voi ajunge să-mi dedic zile și nopți nedormite acestei cauze și că dușmanul nostru comun va ajunge atât de pervers, atât de diabolic.

De fapt, după ce am deconspirat spălătoria de miliarde a mafiei rusești, nu mai exista cale de întoarcere. Acum trebuie să merg și să mergem până la capăt. Nu există alternativă.

Oricât de greu ar fi, nu am cum să renunț! Prea multe sunt în joc! În primul rând este vorba despre speranța oamenilor! A celor de Acasă și a celor peste un milion de alungaţi.Nu aș mai putea să mă retrag, zicând „asta e, am făcut tot ce am putut!” Merg până la capăt și spun asta fără nicio picătură de patetism. E o realitate care trebuie tratată ca atare!

Spun aceasta pentru că trebuie să fiu sincer cu cei care s-au implicat alături de mine în această luptă. Nu le este ușor deloc, știu asta și apreciez mult mai mult decât se vede și pot eu demonstra.

Avem de înfruntat un personaj hidos, plin de focare patologice, un monstru în spatele căruia, de fapt, la o simpla radiografiere, constatăm se ascunde un pitic sociopat frustrat și limitat de orgoliul său de parvenit. Atâta este acest Plahotniuc.

Dimensiunea sa, de fapt, nu se datorează unei minți sclipitoare, ci lipsei totale de umanism, căreia i se închină o armată de robi, de lași, de nevertebrate de toate culorile. El este puternic prin alții, nu prin propria personalitate. Și este puternic nu doar prin cei care îl slujesc deschis, dar, în mare parte, prin cei care îl slujesc din lașitate, din lipsă de curaj, din conformism. Dacă, brusc, s-ar întâmpla ca toți oamenii din sistemul creat de monstrul acesta să plece, el s-ar sparge ca o bulă de săpun.

Poate părea exagerat, dar dictatura nu va cruța pe nimeni. Indiferent de gradul de obediență pe care îl acceptă unul sau altul. Acum, încă nu e prea târziu. Mai avem șanse să izbândim. Dacă ieșim cu toții la lumină. Nimic nu ne va mai salva după alegerile parlamentare, când Moldova va deveni un habitaclu exclusivist al mafiei internaționale, găzduite de proxenetul cu multiple identități.

Plahotniuc și acoliții săi cred că noi suntem un neam de naivi, care poate fi manipulat cu 30 000 de sirieni, care abia așteaptă să fie cumpărat cu un pampers, o strachină de hrișcă, o pungă de cartofi sau cu o majorare de salariu pentru primarii trecuți cu japca la PD, în timp ce și soțiile multora dintre ei tot în străinătate se încovoaie la munci nu din cele mai plăcute.

Oare chiar îi dăm motive reale să creadă așa ceva despre noi?! Nu, nu suntem cu toții așa. Mă uit în jur și văd atâta lume frumoasă, plină de curaj, înțelepciune și determinare.

Haideți să-i arătăm piticului unde îi este locul! Haideți să-l măturăm o dată și pentru totdeauna pe uzurpator! Haideți să facem curat ACASĂ și să ne vedem de viața noastră.

Pentru că viața este scurtă, nu este timp de pierdut cu toate pocitaniile de doi bani. Acționăm, facem presiune, iar în august ne vedem cu toții, cei de ACASĂ și cei din DIASPORA, hotărâți, gata de izbândă! Eu așa zic, fac și voi face!

Distribuiți și spuneți tuturor celor pe care-i cunoașteți că Andrei Năstase nu va renunța niciodată să creadă în destinul curat și cinstit al poporului său.

Iar dacă va trebui ca cineva să plătească vreun preț pentru toată acestă luptă cu dictatura întunecată care ne macină națiunea, acela să fiu eu și toți cei care, împăcați cu propriile conștiințe, au decis că merităm să fim cu adevărat liberi, demni și curajoși!

Doamne Ajută!

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: