image
Sursa foto: jurnal.md

De ce decretul Maiei Sandu privind candidatul la funcția de premier a fost anulat; Argumentele Curții Constituționale

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat decretul semnat de președintele Maia Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier.

Circumstanțele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea depusă de dnii Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolski, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Autorii sesizării au pretins că Decretul contravine articolului 98 alin. (1) din Constituție, deoarece Președintele Republicii Moldova nu a desemnat-o pe dna Mariana Durleșteanu în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru, deși această candidatură a fost propusă de o majoritate parlamentară formalizată.

Analiza Curții

Principii generale

Curtea a analizat sesizarea prin prisma articolului 98 alin. (1) din Constituție, care prevede că după consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

Curtea a reţinut că articolul 98 alin. (1) din Constituţie prevede atribuţia exclusivă a Preşedintelui Republicii de a desemna un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. În acelaşi timp, Curtea a notat că, deşi exclusivă, atribuţia de desemnare nu poate fi discreţionară, deoarece Preşedintele va desemna un candidat pentru funcţia de premier numai după consultarea fracţiunilor parlamentare. În procedura de formare şi învestire a Guvernului este esenţial votul Parlamentului. Guvernul va răspunde politic doar în faţa Parlamentului, care îl poate demite. Principiul de la care se porneşte în statele democratice, indiferent de forma de guvernământ, este că Guvernul trebuie să exprime voinţa majorităţii politice din Parlament, iar pentru a guverna, el trebuie să beneficieze de sprijinul acestei majorități parlamentare. Analizând ponderea fiecăreia dintre cele două autorităţi publice în procedura de formare a Guvernului, Curtea a conchis că rolul Parlamentului este unul decisiv în raport cu rolul Preşedintelui Republicii. Această diferenţă de pondere se datorează formei de guvernământ parlamentare. În plus, în conformitate cu prevederile articolului 60 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova (HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015, §§ 58, 84, 88 şi 89; HCC nr. 23 din 6 august 2020, § 17).

În jurisprudența sa, Curtea a interpretat înţelesul sintagmei „consultarea fracţiunilor parlamentare” de la articolul 98 alin. (1) din Constituţie şi a reţinut că scopul consultărilor este de a identifica sprijinul politic al deputaţilor pentru o anumită persoană, capabilă să formeze un Guvern care să se bucure de încrederea Parlamentului. Ceea ce contează în aceste consultări este obţinerea susţinerii politice pentru persoana care ar putea fi desemnată în calitate de candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Curtea a mai notat că Preşedintele Republicii poate veni la consultări cu o propunere proprie, care ar putea să fie acceptată. Este, însă, la fel posibil ca în cadrul acestor consultări politice candidatul propus de către Preşedinte pentru funcţia de Prim-ministru să nu fie agreat de partenerii de consultare ai acestuia. În acest sens, Curtea a menţionat că Preşedintele ţării nu-şi poate subordona partenerii de dialog politic pe care îi consultă. În acest rol, Preşedintele Republicii acţionează doar în calitate de reprezentant al statului, căruia îi revine dreptul şi responsabilitatea de a găsi o cale a dialogului şi a evaluării voinţei şi capacităţii deputaţilor consultaţi de a susţine din punct de vedere parlamentar un candidat. Desemnând candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, Preşedintele Republicii trebuie să facă dovada imparţialităţii şi a neutralităţii sale politice, a echidistanţei sale faţă de toate grupurile parlamentare. Preşedintele nu are dreptul constituţional de a înlocui fracțiunile parlamentare (HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015, §§ 91-94; HCC nr. 23 din 6 august 2020, § 18).

Curtea a reţinut că Preşedintelui Republicii nu i se poate nega dreptul de a evalua calităţile, competenţa, experienţa şi, în fond, capacitatea unei persoane, implicate politic sau nu, de a conduce Guvernul şi de a atrage sprijinul politic al majorităţii parlamentare, care îl va susţine pe întreaga durată a legislaturii. El nu-și poate impune însă propriul candidat. Astfel, Preşedintele intervine exclusiv ca reprezentant al statului, pentru a stabili şi formaliza prin însemnătatea şi solemnitatea funcţiei sale şi pentru a menţine cu autoritatea puterii sale echilibrul între Parlament şi un posibil viitor Guvern. Curtea a subliniat că interpretarea Constituţiei, în sensul existenţei unui drept discreţionar al Preşedintelui ţării de desemnare a candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, poate conduce la apariţia unor conflicte instituţionale (HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015, §§ 95 şi 117; HCC nr. 23 din 6 august 2020, § 19).

Curtea a reţinut că nu există niciun motiv constituţional şi democratic pentru ca Preşedintele Republicii să nu desemneze în calitate de candidat pentru funcţia de Prim-ministru persoana care dispune de sprijinul majorităţii parlamentare formalizate, fie ea adversă Preşedintelui. Atunci când niciun partid nu deține o majoritate absolută în Parlament, Preşedintele ţării trebuie să consulte deputaţii nu doar pro forma, ci să desemneze candidatul susţinut de această majoritate, chiar dacă partidul agreat de Preşedinte nu face parte din majoritate. Preşedintele Republicii desemnează pentru funcţia de Prim-ministru candidatul care îndeplineşte condiţiile de desemnare şi de numire şi care se bucură de sprijinul majorităţii parlamentare formalizate (HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015, §§ 118-120; HCC nr. 23 din 6 august 2020, § 20).

Preşedintele ţării ar trebui să se comporte ca o autoritate care constată, dar care nu interpretează sau modifică rezultatul alegerilor, fiind constrâns, prin articolul 98 alin. (1) din Constituție, să desemneze un candidat pentru funcţia de Prim-ministru după voinţa exprimată de alegători la alegerile parlamentare, să desemneze persoana propusă de partidul sau coaliția care a câștigat majoritatea absolută a mandatelor (HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015, § 122; HCC nr. 23 din 6 august 2020, § 21).

Curtea a reţinut că această soluţie este singura de natură să elimine, cel puţin sub acest aspect, riscul conflictului instituţional, fiind un act firesc de clarificare a atribuţiilor Preşedintelui Republicii în privinţa desemnării Prim-ministrului, în condiţiile în care se asigură supremaţia Parlamentului, ca instituţie fundamentală a democraţiei (HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015, § 125; HCC nr. 23 din 6 august 2020, § 22).

Curtea a notat că modul de alegere a Președintelui Republicii (prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat sau de către Parlament) nu influențează în niciun fel modul de exercitare de către șeful statului a atribuției sale reglementate de articolul 98 alin. (1) din Constituție (HCC nr. 23 din 6 august 2020, § 24).

Prin urmare, marja discreţionară a Preşedintelui Republicii la desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru este limitată. În cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcţia de Prim-ministru. În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este obligat ca, după consultarea fracţiunilor parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa (HCC nr. 23 din 6 august 2020, punctul 2 din dispozitiv).

Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Cu titlu preliminar, Curtea a reiterat că interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice. Hotărârea prin care se interpretează un text constituţional are forță de Constituție şi este obligatorie, inclusiv considerentele sale, pentru toate autoritățile Republicii Moldova. Aceasta se aplică direct, fără nici o altă condiţie de formă (HCC nr. 33 din 10 octombrie 2013, § 47; HCC nr. 2 din 20 ianuarie 2015, § 143; DCC nr. 4 din 26 februarie 2016, § 13; DCC nr. 51 din 6 iunie 2017, § 26).

Pentru a vedea dacă Decretul contestat corespunde exigențelor stabilite de articolul 98 alin. (1) din Constituție, așa cum acesta a fost interpretat prin jurisprudența Curții, Curtea a verificat: a) dacă candidatul pentru funcția de Prim-ministru a fost înaintat de o majoritate parlamentară absolută formalizată; b) dacă Președintele Republicii Moldova a desemnat candidatul pentru funcția de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară absolută formalizată.

a) Dacă candidatul pentru funcția de Prim-ministru a fost înaintat de o majoritate parlamentară absolută formalizată

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că Președintele Republicii este obligat să desemneze în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru candidatul care a fost propus de o majoritate parlamentară absolută formalizată (HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015, punctul 3 lit. a), b) și c) din Dispozitiv). Curtea a subliniat că prin sintagma „majoritatea parlamentară” se înțelege majoritatea absolută a deputaţilor aleşi în Parlament, care, în baza dispoziţiilor constituţionale, pot acorda vot de încredere Guvernului, i.e. cel puțin 51 de deputați (a se vedea HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015, § 114). În aceeași Hotărâre Curtea a reținut că majoritatea parlamentară trebuie formalizată, nu doar declarată, cu precizarea deputaţilor care o constituie, cu specificarea disponibilității de a susţine o anumită candidatură pentru funcţia de Prim-ministru şi cu notificarea oficială a Preşedintelui Republicii Moldova (§ 128).

Curtea a reținut că condiția formalizării majorității parlamentare absolute nu trebuie interpretată în funcție de prevederile actelor infraconstituționale, spre exemplu, în funcție de Regulamentul Parlamentului. Din punctul 3 lit. c) din dispozitivul Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 29 decembrie 2015 rezultă explicit că această condiție este îndeplinită dacă: (i) actul care atestă formalizarea majorității parlamentare conține date cu privire la numărul și deputații concreți care constituie majoritatea parlamentară absolută; (ii) actul reflectă disponibilitatea deputaților de a susţine o anumită candidatură pentru funcţia de Prim-ministru; (iii) actul este comunicat Preşedintelui Republicii Moldova în mod oficial.

În această cauză, Curtea a observat că, pe 11 februarie 2021, 54 de deputați au semnat o Declarație de constituire a majorității parlamentare pentru susținerea dnei Mariana Durleșteanu în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru. De asemenea, Declarația în discuție a fost citită în ședința plenară a Parlamentului și comunicată Președintelui Republicii. Având în vedere cele menționate supra, Curtea a reținut că condiția înaintării candidatului pentru funcția de Prim-ministru de către o majoritate parlamentară absolută formalizată este îndeplinită.

b) Dacă Președintele Republicii Moldova a desemnat candidatul pentru funcția de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară absolută formalizată

Pentru a îndeplini această condiție, Președintele Republicii este obligat să emită un decret prin care să desemneze candidatul pentru funcția de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară formalizată (HCC nr. 23 din 6 august 2020, punctul 2 din dispozitiv).

În această cauză, Curtea a observat că pe 11 februarie 2021, după comunicarea Declarației de constituire a majorității parlamentare pentru susținerea dnei Mariana Durleșteanu în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru, Președintele Republicii a consultat fracțiunile parlamentare și a emis Decretul nr. 32-IX, prin care a desemnat-o pe dna Natalia Gavrilița în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru.

În jurisprudenţa sa, Curtea a reținut că Preşedintele Republicii poate evalua calităţile, competenţa, experienţa şi, în fond, capacitatea candidatului propus de majoritatea parlamentară să conducă Guvernul şi să-şi atragă sprijinul politic al majorităţii parlamentare (HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015, § 95; HCC nr. 23 din 6 august 2020, § 19).

În această cauză, Președintele Republicii, la emiterea Decretului nr. 32-IX din 11 februarie 2021, nu a obiectat cu privire la calitățile personale și profesionale ale candidatului propus de majoritatea parlamentară. Obiecțiile Președintelui Republicii Moldova au fost îndreptate spre deputații care au susținut candidatul pentru funcția de Prim-ministru.

Astfel, prin faptul că nu a fost desemnat candidatul pentru funcția de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară formalizată, Decretul contestat contravine articolului 98 alin. (1) din Constituție, așa cum a fost interpretat în jurisprudența Curții.

Cu privire la solicitarea autorilor sesizării de a aprecia dacă prin refuzul de a desemna candidatul majorității parlamentare la funcția de Prim-ministru Președintele Republicii: (i) a încălcat prevederile din Constituție și/sau din Hotărârile Curții Constituționale; (ii) a încălcat obligația imparțialității și neutralității politice în procesul desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru, Curtea a reținut următoarele. În jurisprudența sa, Curtea a notat că pentru a aprecia dacă refuzul Preşedintelui Republicii de a desemna candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, propus de majoritatea parlamentară, reprezintă o faptă gravă, în sensul articolului 89 alin. (1) din Constituţie, trebuie avute în vedere elementele menționate mai sus (HCC nr. 23 din 6 august 2020, § 55). În același timp, la § 54 din Hotărârea citată, Curtea a reținut că poate aprecia dacă o acțiune sau o inacțiune a Președintelui Republicii constituie o faptă gravă care justifică suspendarea din funcţie şi demiterea acestuia, cu condiția ca sesizarea să fi fost depusă în baza articolului 135 alin. (1) lit. f) din Constituție [constatarea circumstanţelor care justifică demiterea Preşedintelui Republicii Moldova]. În această cauză, sesizarea a fost depusă în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituție [controlul constituţionalităţii decretului Preşedintelui Republicii Moldova]. Prin urmare, acest capăt al sesizării a fost declarat inadmisibil.

Totodată, Curtea a observat caracterul deficitar al cooperării dintre Președintele Republicii și Parlament în cadrul celei de-a doua runde de consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

Curtea a reiterat că scopul consultării îl reprezintă identificarea sprijinului politic al unei majorități parlamentare pentru o persoană capabilă să formeze un Guvern care să se bucure de încrederea Parlamentului. Consultarea care rezultă din norma constituțională a articolului 98 alin. (1) este un dialog autentic asumat de părți, dialog care trebuie realizat cu bună-credință, în mod sincer și responsabil, astfel încât să fie atins scopul menționat mai sus.

Așadar, Președintele Republicii și deputații din Parlament trebuie să manifeste un comportament constituțional loial și să dea dovadă de respect reciproc în vederea asigurării unei cooperări esențiale procesului de învestire a unui Guvern și, implicit, bunei funcționări a statului. Astfel, pentru a se evita un blocaj instituțional cauzat de lipsa unui dialog bazat pe respect și diligență între Președintele Republicii și Parlament, Curtea a considerat necesar ca părțile să recurgă la noi consultări, care să respecte Constituția și care să fie conforme cu jurisprudența Curții.

Hotărârea Curții:

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis parțial sesizarea depusă de dnii Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolski, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Curtea a declarat neconstituțional Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 32-IX din 11 februarie 2021 privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

Curtea a statuat că pentru a fi respectat articolul 98 alin. (1) din Constituție, fracțiunile parlamentare și Președintele Republicii Moldova trebuie să recurgă la noi consultări.

Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea în partea care se referă la solicitarea autorilor sesizării de a aprecia dacă prin refuzul desemnării dnei Mariana Durleșteanu în calitate de candidat propus de majoritatea parlamentară pentru funcția de Prim-ministru Președintele Republicii Moldova a săvârșit o faptă gravă în sensul articolului 89 alin. (1) din Constituție.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

comentarii: