image
Sursa foto: Getty Images

Un fotbalist din Premier League, arestat pentru agresiune sexuală asupra unei minore! Clubul a confirmat

Un jucător al lui Everton a fost arestat pentru suspiciunea de agresiune sexuală asupra unui minor! Clubul a decis să-l suspende pe durata anchetei poliției.

Fotbalistul, despre care se știe doar faptul că este căsătorit, a fost arestat vinerea trecută, înainte de a fi eliberat pe cauțiune. Se pare că poliția a descins în casa acestuia în căutare de probe. Clubul din Premier League a confirmat informația, însă nu a dorit să dea mai multe detalii despre caz.

''Everton confirmă că un jucător al primei echipei a fost suspendat pe durata unei anchete a poliției. Clubul va continua să susţină autorităţile în investigaţiile lor şi nu vom mai face nicio altă declaraţie pentru moment'', se arată într-un comunicat al lui grupării din Liverpool.

Potrivit Daily Mail, vestea arestării jucătorului de la Everton a cutremurat Premier League, cu patru săptămâni înainte de startul noului sezon. Aceeași sursă susține că jucătorii ”Caramelelor” sunt uluiți, iar fotbalistul în cauză este ”la pământ”.

Everton, care l-a angajat în iunie pe antrenorul spaniol Rafa Benitez, pregăteşte noua stagiune după ce a ocupat locul zece în campania trecută. În prima etapă, Everton va primi vizita lui Southampton pe 14 august.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: