image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

EXPERȚI: Hotărârea Parlamentului prin care a fost declarată stare de urgență riscă să fie declarată neconstituțională

Hotărârea Parlamentului prin care a fost declarată stare de urgență și cea a Guvernului de propunere a declarării stării de urgență au fost adoptate fără a respecta cerințele de procedură dar și competențele reduse pe care le are un Guvern în demisie.

Este opinia experților de la Institutul pentru Politici și Reforme Europene, potrivit cărora hotărârea Parlamentului riscă să fie declarată neconstituțională cel puțin pentru faptul că nu respectă cerințele articolului 54 din Constituție, dar și potențial alte prevederi, inclusiv cele ce țin de claritatea normelor (articolul 23 din Constituție).

De asemenea, experții spun că hotărârea Parlamentului privind starea de urgență nu conține prevederile minime impuse de legislație, în special măsurile concrete care se propun a fi întreprinse pe perioada stării de urgență.

„Nu sunt este justificată perioada stării de urgență cu starea de fapt și măsurile ce sunt propuse pentru a fi întreprinse, CSE obținând o marjă largă de discreție în întreprinderea acțiunilor necesare”, se spune în analiza IPRE.

Precizăm că hotărârea Parlamentului privind starea de urgență a fost contestată la Curtea Constituțională de către deputatul Octavian Țâcu.

Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a recunoscut recent că instituirea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile este nejustificată, iar propunerea termenului de 2 luni nu aparține Guvernului. Potrivit lui Ciocoi, Executivul interimar a lăsat la discreția Parlamentului stabilirea perioadei stării de urgență, deputații fiind cei care au stabilit perioada de 60 de zile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: