image
Sursa foto: politiadefrontiera.ro

Moldovean prins în România cu un BMW furat din Italia

Un autoturism marca BMW, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Italia, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa.

Ieri, 19 septembrie, în jurul orei 13.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din România, o persoană de 44 de ani, cu dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova. Bărbatul conducea un ansamblu rutier, înmatriculat în Republica Moldova, format dintr-un autoturism marca Mercedes E 250 și o semiremorcă marca Boro, tip platformă pe care transporta un autoturism marca BMW, an fabricaţie 2014.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului marca BMW, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 50.000 de lei românești (în jur de 10.000 de euro), a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

bmw furatbmw furat
bmw furatbmw furat
bmw furatbmw furat

Noutăţile partenerilor

comentarii: