image
Sursa foto: facebook.com/SenkevichNikolaev

EXCLUSIVITATE. Primarul de Nikolaev: „Acest război se va termina cu moartea lui Putin sau cu o lovitură de stat la Moscova”

Când l-am sunat pe Alexandr Senkevici, primarul orașului Nikolaev, și ne-am prezentat în limba rusă, el ne-a răspuns degajat în română: „Bună ziua”. Înțelegându-ne apoi surprinderea, ne-a explicat că nu ne vorbește limba, ci cunoaște doar câteva cuvinte românești. Deși e născut în Ucraina, primarul nu e nici ucrainean. Tatăl său ar fi pe jumătate rus, pe jumătate bulgar, iar maică-sa, poloneză, a trăit odinioară în satul Olișcani, raionul Rezina. În cadrul unui interviu pentru Jurnal.md, realizat marți, pe 23 martie, Senkevici a relatat despre situația din orașul său, și-a dat cu părerea despre scopul intervenției militare rusești asupra Ucrainei și a transmis un mesaj pentru cetățenii R. Moldova, care sprijină Rusia în războiul din țara vecină.

- Dle Senkevicvi, în ce măsură orașul Nikolaev este distrus de trupele ruse și câte persoane și-au pierdut viața în urma bombardamentelor?

- Dacă Chișinăul se întinde pe 130 km pătrați, Nikolaev are o suprafață de 260 km pătrați, iar populația sa este de jumătate de milion de oameni. Avem în oraș 3300 de blocuri înalte, dintre care aproape 260 au fost parțial distruse. În rest sunt case private, dintre care 30 au fost totalmente distruse după ce au fost atinse de rachetele rusești. La ora actuală, și-au perdut viața 21 de persoane din rândul civililor, iar 70 sunt răniți.

nikvesti.comnikvesti.com

- Rușii aruncă aceste bombe la întâmplare sau aleg unele ținte?

- Bombardează oriunde nimeresc, sub același unghi, din regiunea Herson. Ei folosesc rachetele de croazieră precise și bombele cu dispersie, care ejectează în aer alte bombe mici, care, la rândul lor, se împrăștie pe pământ la întâmplare. Principala misiune a acestor bombe este de a nimici forța vie, adică oamenii.

- Orașul e bombardat în fiecare zi?

- Ieri, de exemplu, nu ne-au bombardat pe timp de zi. Noaptea însă proiectilele lor au distrus unele spații industriale. Un obuz a nimerit și într-un bloc de locuințe cu două etaje, unde doi oameni au fost uciși și patru au fost răniți. În zilele trecute, bombele au nimerit într-o aripă a spitalului de psihiatrie, unde nu erau pacienți. A fost făcut una cu pământul și un un hotel din centrul orașului, care era închis pe timp de război. Inițial, ne pregăteam să cazăm acolo jurnaliștii străini, dar am renunțat la această idee, pentru că în preajmă se află o clădire administrativă, care putea servi țintă pentru ocupanți, și le-am oferit jurnaliștilor alte spații locative. Dacă la început invadatorii bombardau periferiile orașului, în ultimul timp au început să lovească în centrul localității. Le este mai comod să ne atace din depărtare, după ce au eșuat într-o confruntare terestă, în care au ajuns la 30 de kilometri de Nikolaev, însă militarii noștri i-au îndepărtat până în regiunea Herson, pe care au ocupat-o fără lupte.

nikvesti.comnikvesti.com

„Rusia vrea să-și facă drum spre Odesa cu orice preț”

- Ce credeți că vrea Kremlinul de la orașul Nikolaev?

- Vrea să ocupe orașul și să-și facă drum spre Odesa. Pentru Putin, acesta e un oraș istoric, prețios și foarte important, la care vrea să ajungă cu orice preț.

- Nu v-a propus nimeni să acceptați formarea unei noi republici separatiste în Nikolaev, după cum s-a întâmplat la Herson?

- Am primit astfel de mesaje la telefon, dar i-am trimis pe autorii acestora în direcția vasului rus. În orașul nostru se întâlnesc la fiece pas billboard-uri cu mesajul: „Ruski korabli, idi na*ui!”.

- Acest mesaj nu apare doar în Nikolaev, el a devenit cântecul de luptă al poporului ucrainean după invazia rusă și este afișat aproape în toate orașele Ucrainei. Cine anume v-a trimis mesajele respective?

- De la un necunoscut care mi-a cerut să predau orașul cu toate garanțiile de securitate. Drept răspuns, eu le-am propus să ne vândă tehnica militară rusească. Am anunțat și SBU, care a verificat numărul de pe care a fost expediat mesajul, dar acesta nu era înregistrat pe nimeni.

jurnal.mdjurnal.md

Mesajul pe care primarul Alexandr Senkevici l-a primit de la un necunoscut înainte de invazia rusă în Nikolaev:

- Alexandr Fiodorovici! Nu aduceți lucrurile spre o catastrofă umanitară! Gândiți-vă la cetățenii dvs. și la familiile lor. Pentru a discuta despre garanțiile cu privire la securitate, apelați-ne la adresa... de pe Telegram. Nu le permiteți naționaliștilor să se ascundă în spatele Dvs.! Fiți atent la situația din Herson. Soarta Dvs. depinde doar de acțiunile Dvs.!

- Bună ziua. Știți cumva unde se află acum vasul rusesc? Dacă doriți să vă predați tehnica și să câștigați niște bani, scrieți-mi și eu voi organiza tot procesul.

„Acest război se va termina fie cu moartea lui Putin, fie cu o lovitură de stat la Moscova”

- Dacă Putin vrea să ajungă la Odesa, considerați că scopul său, prin acest război, este de a crea un coridor din Crimeea spre Herson, Nicolaev, Odesa, eventual până în Transnistria, și de a forma una peste alta numeroase republici separatiste în aceste regiuni sau de a cotropi întreaga Ucraină?

- Este foarte dificil să-l înțelegem pe Putin. Dar din ceea ce se întâmplă astăzi în țara noastră și din prăpădul pe care-l fac ei în Mariupol și alte orașe, care pur și simplu sunt șterse de pe fața pământului, înțelegem că avem de a face cu nazismul rusesc. Scopul lor este să omoare cât mai mulți ucraineni și să distrugă cât mai multe orașe. Altfel nu se explică agresiunea cu care bombardează spitale, școli, grădinițe. Eu totuși cred că ei se vor opri la Nikolaev, nu vor trece mai departe. Noi suntem gata să-i primim cu „multă căldură”. Dacă vom fi ajutați în privința apărarii aeriene, îi vom învinge, fiindcă operațiunea terestă a rușilor nu are sorți de izbândă. Ar fi cazul să se înțelgeagă că în prezent are loc un război nu între Rusia și Ucraina, ci între civilizația europeană, care dorește să studieze cosmosul, să cerceteze medicamente împotriva cancerului, și lumea rusă, care e obsedată de trecutul sovietic și urmărește scopul de a nimici celelalte popoare.

nikvesti.comnikvesti.com

- Negocierile ruso-ucrainene par să nu aibă sorți de izbândă, pentru că Moscova cere imposibilul: recunoașterea de către Kiev a independenței enclavelor separatiste din Donețk și Lugansk și a anexării Crimeei. În atare condiții, cum s-ar putea încheia acest război?

- Cred și eu că negocirile nu vor avea un rezultat. Acceptarea condițiilor impuse de Putin ar însemna că Ucraina recunoaște că cei opt ani de război cu DNR și LNR nu au avut niciun rost. Pe de altă parte, Putin nu are niciun interes să cedeze și el va merge până la capăt. Acest război se va termina fie cu moartea lui Putin, fie cu o lovitură de stat la Moscova, când populația Rusiei va înțelege că, de fapt, nu este vorba de o „operațiune specială”, ci de un genocid asupra poporului ucrainean. Pentru că această situație poate dura și mai mult de un an, noi așteptăm ajutor de la partenerii noștri europeni, căci Putin nu se va opri în Ucraina, ci va merge mai departe, în Polonia.

„Putin e un stalinist tipic și nu va ceda”

- Aceasta ar însemna declanșarea celui de-al treilea război mondial, a unui război între Rusia și NATO, în care Putin ar putea să folosească și armele nucleare.

- Astăzi, Rusia seamănă cu o maimuță cu o bâtă atomică, care caută să demonstreze lumii cum ar trebui să trăiască. Putin e un stalinist tipic și pentru el nu contează ce pierderi va suporta. Pentru el e important să câștige cu orice preț. Sper totuși că sancțiunile economice îi vor limpezi puțin mințile. El nu se va preda, dar după ce a vrut să cotropească Ucraina în trei-cinci zile și a primit la bot, pierzând mii de soldați și unități tehnice, cred că își va corecta puțin planurile.

- Cum explicați faptul că rușii își distrug propriile biserici, care se află sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei?

jurnal.mdjurnal.md

- Părerea mea este că astăzi armata rusă e o turmă de berbeci demenți, care acționează exact așa cum le dictează stăpânul. Iar Putin se comportă ca un antihrist și nu e de mirare că aceste biserici sunt distruse. Cu alte cuvinte, au venit timpurile când antihristul va spune că el este Mesia și oamenii îl vor crede.

„Există oameni care uneori uimesc prin încăpățânarea și prostia lor”

- Printre rusofilii din Ucraina, au mai rămas și dintre cei care susțin invazia rusă?

- În Nicolaev se vorbește preponderent limba rusă, dar după ce primele bombe rusești au început să cadă peste casele noastre și să ne ucidă, au dispărut și iluziile privind prietenia cu Rusia. În ultimul timp, circa o treime din locuitori au fost nevoiți să părăsească orașul. Înțelegem acest lucru, deoarece cantitatea de gunoi pe care o strângem în oraș a scăzut cu 30 la sută, iar cantitatea de apă folosită s-a diminuat cu aproape 40 la sută. Pentru a lua decizia de a fugi de acasă în neunde, cred că e foarte complicat. Cred că toți acești oameni, precum și apropiații lor îl disprețuiesc pe Putin mai mult decât au disprețuit orice altceva în viața lor.

- În R. Moldova mai sunt oameni care susțin Rusia în acest război. Cum să-i înțelegem?

- Mi-e foarte greu să-i înțeleg. Din păcate, există mulți oameni la care poți și să te piși în ochi, dar ei vor spune că asta e rouă divină... Există oameni care uneori uimesc prin încăpățânarea și prostia lor. Dacă cineva nu crede că Rusia distruge poporul ucrainean, eu l-aș invita în orașul meu și i-aș arăta rezultatele bombardamentului trupelor fasciste, l-aș duce și la Mariupol să vadă cum tancurile rusești împușcă în blocurile unde trăiesc oameni ca și el. Numai atunci va înțelege și el că fasciștii din al Doilea Război Mondial sunt niște copii în comparație cu armata lui Putin de astăzi.

Noutăţile partenerilor

comentarii: