image
Sursa foto: Guliver/Getty Images

Taurii scapă de chinul și tortura coridelor în Madrid: Capitala spaniolă le-a interzis temporar

Coridele sunt interzise temporar, de luni, în Comunitatea Madrid, ca măsură pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, au anunțat autoritățile. Adunările publice și private au fost, de asemenea, limitate la maximum 10 persoane, scrie Agerpres.

Coridele de tauri erau până acum vizate de o interdicţie de 75 la sută, iar în primul moment guvernul comunităţii preconiza posibilitatea organizării lor fără public. Restricţia vizează regiunea unde se află una dintre cele mai emblematice arene din lume, La Ventas. Noile măsuri includ şi limitarea adunărilor, atât în spaţiile publice cât şi în cele private, la zece persoane, deşi sunt excluse unele activităţi specifice precum ceremoniile de nuntă, sau activităţile de serviciu sau instituţionale.

Localurile hoteliere vor trebui să limiteze capacitatea lor interioară cu 50%, cu respectarea a 1,5 metri distanţă între scaunele de la mese, în timp ce numărul participanţilor la festivităţi şi banchetele, precum şi în locaşurile de cult sau cimitire va fi redus de 75 la 60 % la sută.

Pe lângă coride, vor fi interzise spectacolele cu public sau recreative din spaţiile interioare, în timp ce la nunţi sau logodne sunt interzise dansurile, iar invitaţii vor sta la mese atunci când consumă băuturi sau mâncare.

Noile măsuri de securitate sanitară vor fi revizuite la fiecare 15 zile pentru a fi adaptate la evoluţia pandemiei în această regiune unde contagierile cu noul coronavirus sunt în creştere de la sfârşitul lunii iulie, Comunitatea Madrid fiind ce mai afectată din Spania.

Potrivit ultimelor date oficiale, Comunitatea Madrid a înregistrat vineri 3.245 de noi cazuri - 30% din întreaga ţară - cu 1.462 de contagieri confirmate în 24 de ore. Această regiune raportează şi cel mai mare număr de decese, 94 fiind înregistrate în ultimele şapte zile.

comentarii: