image
Sursa foto: Jurnal TV

Scepticism în jurul reținerii lui Dodon: „Poți să faci justiție cu cei care îl ajutau pe Plahotniuc să captureze statul?”

Reținerea lui Dodon este un sfârșit firesc al carierei unui om care toată viața a muncit la stat și a adunat averi colosale, afirmă analistul politic Victor Ciobanu. Totuși comentatorii politici se declară sceptici dacă acest caz va avea o finalitate și nu se repeta istoria altor rețineri care au fost urmate de eliberări.

„Reținerea lui Igor Dodon este un sfârșit firesc al carierei sale politice, care toată viața a muncit la stat și a adunat averi colosale. Eu cred că episoade în afară de cele anunțate de procuratură la Dodon se adună dacă nu sute, atunci zeci cu siguranță. Am totuși niște îndoieli... Noi am văzut foarte multe rețineri, acuzații înaintate, declarații tare, dar așa și nu am văzut nicio sentință de rezonanță în cazul unui demnitar de rang înalt. Dacă să nu luăm în calcul cazul Filat, dar atunci a fost altceva, acolo nici nu era nevoie de justiție, Plahotniuc a dat ordinul și atât. Dar iată acum e o șansă minunată pentru conducerea Procuraturii, care încă n-a fost numită, dar iată că au început cazurile de rezonanță. Curios este să vedem cum vor evolua lucrurile. Am totuși niște temeri, să nu ne pomenim că ceva nu a fost scris cum trebuie, că au fost niște încălcări de procedură... În plus, clar că Dodon va avea explicații că nici măcar casa nu-i a lui. Acum chiar a venit cel de-al doisprezecelea ceas în care Procuratura trebuie să demonstreze că poate să ducă lucrurile la bun sfârșit”, a declarat analistul politic Victor Ciobanu, în cadrul talk-show-ului Trigger, de la Jurnal TV.

În context, moderatoarea emisiunii, Stella Jantuan, și-a exprimat și ea îndoielile în legătură cu acest caz.

„Am și eu multe semne de întrebare dacă poți să faci justiție cu oameni care pe vremea lui Plahotniuc participau la uzurparea puterii și îl ajutau să captureze instituțiile statului. Și vedem acum că nu s-a schimbat nimic în Procuratură, iar de cazul cu reținerea lui Dodon și perchezițiile se ocupă oameni care în 2019 spuneau că e imposibil de demonstrat cazul „kuliok”, Bahamas etc. De aceea am mari semne de întrebare”, a comentat Jantuan.

Și analistul politic Alexei Tulbure a menționat, la rândul său, că astăzi Dodon a fost reținut de cei care anii trecuți falsificau dosare penale și arestau oponenții și concurenții în afaceri. „Nicio schimbare nu s-a produs în procuratură. Ca să ne facem niște concluzii, trebuie să vedem un rezultat clar. Am văzut rețineri cu mascați în cazul Damir, care a fost eliberat, Pânzari, a fost percheziții la Filip, la Vâlcu. Ce e cu toate aceste cazuri? Ce e cu Vasile Botnari? Nu vedem finalitate, decizii de judecată”, a menționat Alexei Tulbure.

Vedeți mai multe declarații în ediția de ieri a emisiunii Trigger:

Noutăţile partenerilor

comentarii: