image
Sursa foto: jurnal.md

VIDEO: Consumatorii extrem de vulnerabili vor achita 12 lei pentru un metru cub de gaze; Compensațiile, anunțate de Guvern

Premierul Natalia Gavrilița și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, susțin o conferință de presă, în cadrul căreia prezintă proiectul de Hotărâre privind compensațiile acordate cetățenilor în perioada rece a anului.

„În anul curent, venim cu un program mai țintit, mai echitabil, bazat pe o analiză, ca cele mai vulnerabile familii să primească un sprijin mai mare. Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, instituit în anul curent, prevede compensații de 5 miliarde de lei, dublu față de anul trecut. Este un efort al Guvernului, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, program care a beneficiat de contribuția a sute de oameni. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în gestionarea portalului compensații.gov.md - bibliotecarilor asistenților sociali, angajaților primăriilor care au ajutat oamenii. Iarna care vine nu va fi ușoară, dar nu ne prinde nepregătiți”, a anunțat Natalia Gavrilița.

„Nu am cedat șantajului la care am fost supuși și nu am acceptat să vindem interesul național pentru beneficii de scurtă durată și nu vom face acest lucru nici de acum înainte. În schimb am întreprins pași concreți pentru asigurarea independenței energetice”, a mai adăugat premierul.

Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, atribuirea categoriilor de vulnerabilitate va fi făcută automat în sistemul informațional de vulnerabilitate energetică pe data de 25 noiembrie.

Pentru a avea categoria de vulnerabilitate atribuită pentru luna noiembrie termenul limită a depunerii cererilor pe compensații.gov.md este 24 noiembrie.

Compensațiile vor fi acordate de Guvern pe durata lunilor noiembrie 2022 - martie 2023.

Vor fi oferite compensații consumatorilor pentru consumul de gaze naturale, energie termică și energie elctrică.

Pentru consumatorii casnici de gaze naturale, volumul maxim compensat se stabilește la 180 de m.cubi pe lună, cu 30 m.cubi mai mult decât a fost anul trecut.

Prețul în dependență de categoria de vulnerabilitate energetică, în limita plafonului menționat, va fi:

Pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată - prețul final va fi 12 lei/m.c., astfel la tarifele actuale valoarea compensației va fi de 17, 27 de lei.per m.c.

Pentru consumatori cu vulnerabilitate energetică ridicată, cea de-a doua categorie, prețul final va fi de 14 lei per m.c., astfel la tarifele actuale valoarea compensației va fi de 15,27 de lei per m.c.

Pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie, prețul final va fi de 17 lei de m.c.

Pentru consumatorii cu vulnerabilitate scăzută, prețul final va fi de 24 de lei per 1 m.cubi de gaze.

Pentru consumatorii casnici de energie termică, volumul maxim compensat va fi stabilit la 1,3 Gcal pe lună.

Pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată vor achita un tarif final de 1450 de lei/Gcal. Cei cu vulnerabilitate energetică ridicată - 1700 de lei /Gcal., iar cei cu vulnerabilitate medie - 1950 de lei/Gcal. Cei cu vulnerabilitate scăzută - 2500 de lei per Gcal.

De asemenea vor fi oferite compensații epntru energie electrică în limita a 75 de kW lunar.

Pentru consumatorii cu vulnerabilitate foarte ridicată vor plăti un tarif final de 3,3 lei /kW.

Consumatorii cu vulnerabilitate ridicată vor achita 3,7/kW

Cetățenii Republicii Modlova sunt susținuți în cadrul programului de compensare din acest an de Uniunea Europeană, Guvernul Germaniei, Guvernul Slovaciei, PNUD și alte state și organizații internaționale.

Conferința de presă poate fi urmărită integral mai jos.

Noutăţile partenerilor

comentarii: