image
Sursa foto: Captură Twitter

Incendiu într-un spital Covid din Bagdad; Cel puțin 23 de morți, după explozia unui rezervor de oxigen

Cel puțin 23 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un spital care trata pacienți cu coronavirus în capitala Irakului, Bagdad. Alte zeci de pacienți au fost răniți în flăcările care au izbucnit sâmbătă seara la spitalul Ibn Khatib.

Rapoartele spun că un incident a dus la explozia unui rezervor de oxigen, provocând incendiul, relatează BBC, citat de Mediafax.  Premierul irakian Mustafa al-Kadhimi a cerut o anchetă imediată asupra cauzelor a ceea ce el a numit „un accident tragic”.

Șeful Apărării Civile din Irak, generalul-maior Kadhim Bohan, a declarat presei de stat că focul a izbucnit în unitatea de terapie intensivă a spitalului.

„30 de pacienți se aflau în secția de terapie intensivă a spitalului”, care a fost rezervată pentru cele mai grave cazuri de Covid-19 din Bagdad, a declarat o sursă de spital pentru agenția de presă AFP.

Răniții și pacienții care nu au fost răniți au fost duși cu ambulanța la alte spitale din apropiere. Apărarea civilă a declarat că focul era sub control la primele ore ale dimineții.

Într-un comunicat, comisia guvernamentală pentru drepturile omului a declarat că incidentul este „o crimă împotriva pacienților cu Covid-19”.

Spitalele irakiene au fost forțate la limită în timpul pandemiei, slăbite de ani de război, neglijare și corupție. Infecțiile cu coronavirus au crescut puternic din februarie în Irak și au trecut un milion de cazuri în această săptămână. Ministerul Sănătății a înregistrat un total de 1.025.288 de cazuri și 15.217 decese de la începutul pandemiei.

Țara a lansat luna trecută campania de vaccinare și a primit aproape 650.000 de doze, dintre care cele mai multe provin de la Covax, un program global de partajare a dozelor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: