image
Sursa foto: Getty Images

Numai pe asta n-o mai făcuse: Zlatan Ibrahimovic, star de cinema! Filmul celebru în care suedezul a primit un rol

Zlatan Ibrahimovic (39 de ani), atacantul lui AC Milan, este în fața primei experiențe de actor. Suedezul a primit un rol în distribuția filmului "Asterix și Obelix", a cărui lansare este programată pentru anul 2022.

Filmul "Asterix și Obelix: Imperiul de Mijloc" va fi regizat de Guillaume Canet, care va juca și rolul lui Asterix, în timp ce Obelix va fi interpretat de Gilles Lellouche. Zlatan Ibrahimovic a primit rolul unui luptător roman, Antivirus. Suedezul a făcut marele anunț pe contul său de Instagram în această dimineață, însă fanii săi nu au înțeles exact ce semnifică postarea lui Zlatan decât câteva ore mai târziu.

Potrivit L'Équipe, celebra Marion Cotillard va juca rolul Cleopatrei, iar Vincent Cassel îi va da viață personajului Iulius Cesar. "Asterix și Obelix" trebuia să fie turnat anul trecut în China, însă pandemia a dat toate planurile peste cap. Astfel, celebra peliculă va fi filmată la studiourile Bry-sur-Marne.

În 2008, alți sportivi celebri au jucat în filmul "Asterix la Jocurile Olimpice". Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, actualul antrenor al lui Real Madrid, Zinedine Zidane, baschetbalistul Tony Parker și fosta tenismenă Amelie Mauresmo i-au luat fața lui Zlatan Ibrahimovic pe marile și micile ecrane.

Ajuns la 39 de ani, Zlatan Ibrahimovic a fost "motorul" lui AC Milan și în acest sezon. Atacantul a marcat 17 goluri în 24 de meciuri, în toate competițiile, iar evoluțiile sale l-au propulsat la naționala Suediei, de unde se retrăsese în urmă cu patru ani și jumătate.

Oficialii lui AC Milan sunt pe cale să-i propună o nouă prelungire a contractului lui Ibrahimovic, însă după ce "va agăța ghetele în cui", suedezul ar putea lua serios în considerare o carieră de actor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: