image
Sursa foto: Getty Images

Liga Campionilor, aproape să fie mutată în Portugalia! Ce format pune la cale UEFA

Finala Ligii Campionilor are șanse minime să se mai dispute la Instanbul, din cauza pandemiei de coronavirus, iar UEFA caută alternative pentru desfășurarea meciurilor rămase din actualul sezon.

În planul inițial gândit de UEFA, finala Champions League ar fi trebuit să se dispute pe 29 august, la Instanbul, însă turcii par deciși să renunțe la organizare din cauza faptului că partida s-ar disputa fără spectatori, scrie Mundo Deportivo.

Astfel, forul european ia în calcul să organizeze un Final 8 pe teritoriul Portugaliei, la Lisabona. Estadio da Luz, arena celor de la Benfica, ar urma să găzduiască meciurile, în timp ce Stadionul Jose Alvalade, al echipei Sporting, ar putea reprezenta încă o variantă.

Pe lângă Portugalia, care pare favorită, de organizarea acestor partide ar mai fi interesate și Germania sau Spania, care ar pune la dispoziție Allianz Arena (Munchen), respectiv Wanda Metropolitano (Madrid).

Partidele din sferturile de finală, semifinale și finală ar urma să se dispute într-o singură manșă în decurs de 7-10 zile. Astfel, s-ar renunța la meciurile tur-retur, care ar fi presupus multiple călătorii cu avionul ale echipelor.

În sferturile de finală sunt calificate deja Atalanta, RB Leipzig, Paris Saint-Germain și Atletico Madrid, însă nu este clar ce se va întâmpla cu meciurile retur rămase de disputat în optimile de finală: Manchester City - Real Madrid, Bayern - Chelsea, Juventus - Lyon și Barcelona - Napoli.

Totodată, având în vedere reducerea numărului de meciuri și startul noului sezon, finala Ligii Campionilor ar putea fi programată cu o săptămână mai devreme, sâmbătă, 22 august.

Un anunț oficial va veni din partea UEFA la data de 17 iunie, când este programată o ședință a Comitetului Executiv. Pe lângă principala competiție europeană, forul european trebuie să găsească o soluție și pentru Europa League.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: