image
Sursa foto: Getty Images

Guardiola vrea să reconstruiască Manchester City după ce Liverpool a cucerit titlul

Manchester City are nevoie de o reconstrucţie dacă vrea să se bată cu FC Liverpool la titlu în sezonul viitor în Premier League, a opinat antrenorul Pep Guardiola, citat de Reuters.

City, campioana en titre, a pierdut titlul cu şapte etape înainte de finalul Premier League, după eşecul cu Chelsea de săptămâna trecută.

Guardiola, ai cărui jucătorii vor face o gardă de onoare la intrarea ''cormoranilor'' pe teren în meciul de joi, de pe Etihad Stadium, consideră că reconstrucţia este o fază prin care trec toate cluburile.

''Trebui să reconstruim. Se întâmplă la toate cluburile din lume. Trebuie să acceptăm şi să luăm deciziile corecte ca să menţinem nivelul pe care îl avem. Avem jucători excepţionali, dar după finalul sezonului va trebui să reflectăm'', a declarat antrenorul spaniol.

Manchester City a încasat până acum cu zece goluri mai mult decât în tot sezonul trecut, în care a cucerit titlul, când mai are şapte meciuri de disputat.

Mijlocaşul Fernandinho, 35 ani şi atacantul Sergio Aguero, 32 ani, ajung în iunie 2021 la final de contract, în timp ce căpitanul David Silva, 34 ani, va pleca la finalul acestui sezon.

''Fernandinho şi Sergio mai au un an de contract. Nu ştiu dacă îşi vor prelungi sau nu contractele. Unii jucători trebuie înlocuiţi, dar nu este un dezastru sau un lucru rău, face parte din fotbal'', a adăugat Guardiola.

Tehnicianul catalan a motivat şi decizia sa de a renunţa la Leroy Sane, transferat la Bayern Munchen: ''Dacă băieţii nu vor să rămână, atunci trebuie să plece. Nu putem obţine ce e mai bun din aceşti jucători, dacă în mintea lor nu sunt fericiţi aici''.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: