image
Sursa foto: poză simbol

Aproximativ 70 de persoane au murit din cauza caniculei în Quebec

Aproximativ 70 de persoane au murit din cauza temperaturilor ridicate din provincia Quebec a Canadei, în ultima săptămână, arată cel mai recent bilanţ al autorităţilor, scrie CNN.

Ministerul Sănătăţii a comunicat că 34 dintre decese au avut loc în Montreal. Autorităţile au precizat că majoritatea celor care au murit în timpul caniculei aveau peste 60 de ani şi sufereau de boli cronice.

Temperaturile au scăzut de atunci, iar pentru marţi este prevăzută o maximă de 27 de grade Celsius, iar minima va coborî până la 13 grade, scrie News.ro.

Departamentul pentru Sănătate din Quebec a comunicat luni că "situaţia a revenit la normal".

Temperaturile extreme au început duminica trecută în Quebec, termometrele arătând 35 de grade în Montreal.

În 2010, un val de căldură a cauzat moartea a aproximativ 100 de persoane la Montréal.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: