„În ce ține de Gațcan, deputat socialist, ține de PSRM și nu vom permite niciunui socialist să facă parte din acest harem politic. A câștigat cu sprijinul PSRM, dl Bolea a fost șef de staff, noi nu vom tolera ca vreun socialist să facă parte din harem. Am avut o discuție foarte bună cu dl Gațcan. Ne pare rău că unele televiziuni au tirajat, s-a discutat situația despre Gațcan, despre socialiști, în lipsa socialiștilor. Ce ați avut a discuta dacă nu ne-ați invitat pe noi?”, a declarat socialistul Bătrâncea, deși cel puțin Jurnal TV a încercat ieri toată ziua să invite reprezentanții PSRM la emisiunea de ieri, „Secretele Puterii”.

Referitor la Gațcan, Bătrâncea a insistat că socialiștii „îl apără” și că deputatul se află acum sub protecția pazei de stat.

„Nu vrem să-i dăunăm nici dlui Gațcan, că am solicitat pază de stat, și nu vrem nici anchetei. Am discutat liniștit, calm, am avut o discuție civilizată, împreună avem un plan de realizat”, a spus Bătrâncea, în timp ce Gațcan spunea ieri, în video-ul din vie, că se retrage o vreme pentru că are nevoie de reabilitare.

„Astăzi dlui se bucură de protecția de stat. Am aflat ce instrumente au fost aplicate asupra lui. Dl Gațcan și-a dorit pază. La momentul oportun, cum va decide echipa, organele, vor face mai multe declarații”, a mai spus Bătrâncea.