image
Sursa foto: jobilist.md

Consecinţele retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană asupra Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) ia act de faptul că retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană are ca efect încetarea mandatelor membrilor britanici ai instituţiei.

Numărul de judecători ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului, stabilit la câte unul pentru fiecare stat membru pentru Curtea de Justiţie şi la câte doi pentru fiecare stat membru pentru Tribunal, se reduce cu efect imediat din momentul retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană, precizează CJUE într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.ro.

În schimb, potrivit Declaraţiei Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor membre din 29 ianuarie 2020 privind consecinţele retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană asupra avocaţilor generali ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, numărul de avocaţi generali ai Curţii de Justiţie, stabilit la unsprezece prin Decizia din 25 iunie 2013 a Consiliului1, nu este afectat de această retragere.

În aşteptarea numirii de către guvernele statelor membre a unui nou avocat general, dna Eleanor Sharpston îşi va continua activitatea, în conformitate cu articolele 5 şi 8 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, până la preluarea funcţiei de către succesorul său.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: