image
Sursa foto: Facebook

Deputat: Fariseul de Dodon își face din nou campanie prezidențială din treburile exclusiv bisericești

Ieri, președintele Igor Dodon, în urma unei întâlniri cu conducerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a anunțat că și în acest an focul Haric va ajunge în casele tuturor moldovenilor. Dodon a menționat că de toate cheltuielile se vor ocupa niște creștini. Deputatul Iurie Reniță susține că: „Dodon este o ființă, care, pentru un ban, poate strica aerul până și în biserică”.

Vestea aducerii focului haric la Chișinău i-a bucurat mult pe credincioșii noștri. Chiar și pe vremuri de restriște (când Satana de pandemie intră fără voie în sufletele și trupurile noastre) vom fi martorii minunii care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox.

Tocmai unde nu era cazul să se implice, chiar acolo a apărut din nou „milostivul nostru enoriaș” Igor Dodon, care „l-a informat pe ÎPS Mitropolitul Vladimir că, în urma apelului pe care l-a făcut, mai mulți creștini cu posibilități și-au unit eforturile pentru a aduce și în acest an în țara noastră Focul Haric”.

Oare nu se putea ca vlădica Vladimir să facă acest apel direct către credincioși pentru aducerea focului haric și nu chiriașul vremelnic a sediului președinției și reședinței de la Condrița? La sigur că aceștia ar fi reacționat pe potrivă, considerându-l ca pe un gest creștinesc.

Altfel, fariseul de Dodon își face din nou campanie prezidențială din treburile exclusiv bisericești. El este cel mai incredibil profitor, care e în stare de orice, doar să se mențină la putere! Cu toată lenea și pasivitatea mea politică pot să-mi dau seama că Dodon este o ființă, care, pentru un ban, poate strica aerul până și în biserică!”

Aș avea și eu un apel respectuos și creștinesc către fețele bisericești: nu-i mai permiteți lui Dodon să intervină și să se implice în treburile bisericești, precum a mai făcut-o și în campania prezidențială din 2016. Dacă pandemia de coronavirus mai poate fi tratată medicamentos, din păcate mult mai complicat e cazul clinic al pacientului Dodon-profitorul și Dodon-fariseul. Chiar că este incurabil. Diavolul și-a băgat, iarăși, coada în treburile bisericești. Pașol, diavol, na turbinca și la butoiul cu smoală”, scrie Reniță.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: